Despre Descoperirea dumnezeiasca (I)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre Descoperirea dumnezeiasca (I)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-04, 7:25 am

DESPRE DESCOPERIREA DUMNEZEIASCA

6. Ce este Descoperirea dumnezeiasca?
Descoperirea sau Revelatia dumnezeiasca este comoara de adevaruri pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, pentru ca acestia, cunoscandu-L pe El, voia Lui si lucrarea Lui, sa-L cinsteasca dupa vrednicie, sa-I implineasca voia si prin aceasta sa se mantuiasca.

7. Ce dovedeste din partea lui Dumnezeu aceasta Descoperire?
Descoperirea dumnezeiasca dovedeste marea iubire a lui Dumnezeu fata de oameni. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8 ), iubire nesfarsita, un ocean de iubire, cum zic Sfintii Parinti. Prin ea Dumnezeu revarsa lumina si caldura Lui, cea mai presus de fire, asupra intregii fapturi si o ajuta sa se impartaseasca cat mai deplin de puterea cea de sus si de adevarul cel mantuitor. Descoperirea lui Dumnezeu e insasi aceasta lumina ce ni s-a dat din nesfarsita Lui iubire fata de noi.

8. Dumnezeu a dat Descoperirea Sa pentru toti oamenii?
Descoperirea dumnezeiasca a fost data pentru toti oamenii, pentru ca toti au nevoie de mantuire, dar, intrucat nu toti erau vrednici de a primi Descoperirea direct de la Dumnezeu, ea a fost incredintata anumitor oameni alesi, care la randul lor s-o vesteasca celor ce doresc a o primi.

9. De ce nu toti oamenii pot primi Descoperirea direct de la Dumnezeu?
Pentru nevrednicia pricinuita de necuratia sufletului si a trupului lor, in urma caderii in pacat a protoparintilor nostri.

10. Care au fost vestitorii Descoperirii dumnezeiesti?
Oamenii alesi de Dumnezeu in acest scop au fost patriarhii, Moise, dreptii si proorocii, care au primit si au vestit cuvantul lui Dumnezeu in sanul poporului evreu. Aceasta Descoperire a fost adusa oamenilor in chip deplin de insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, „Lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume” (Ioan 1, 9). Mantuitorul a raspandit in lume Descoperirea dumnezeiasca prin Sfintii Sai Apostoli si Ucenici, in Biserica intemeiata de El si intrata in istorie la Cincizecime.

11. Este cu putinta ca Dumnezeu sa Se descopere oamenilor?
Este cu putinta. S-a sustinut, totusi, de catre unii intelepti pagani si de catre unii eretici, ca Dumnezeu nu Se putea descoperi oamenilor. intai, pentru ca Dumnezeu cel nesfarsit, cel nematerial, cel neschimbator si cel vesnic nu S-ar fi putut apropia si nu ar fi avut deci cum sa fie cunoscut de catre ceea ce este marginit, trupesc, schimbator si trecator. In al doilea rand, daca Dumnezeu S-ar fi apropiat de fiintele muritoare, aceste fiinte slabe si neajutorate nu ar fi reusit sa cuprinda si sa inteleaga Descoperirea care li se facea. Acei pagani si eretici judecau asa, pentru ca ei socoteau pe Dumnezeu ca o putere nepersonala, lipsita de viata si mai ales de iubire. Pentru noi, crestinii, nu sunt asemenea oprelisti, fiindca, dupa invatatura Bisericii, Dumnezeu este o fiinta personala, care poate avea legaturi cu alte persoane, si, deci, si cu oamenii. Sfanta Scriptura insasi ne invata ca Dumnezeu a tinut, din cele mai indepartate timpuri, mereu legatura cu oamenii, adica dandu-le Descoperirea Sa: „in multe rinduri si in multe chipuri odinioara Dumnezeu graind parintilor prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma a grait noua intru Fiul” (Evr. 1,1). Ca izvor al vietii si al iubirii, Dumnezeu Se apleaca si Se descopera continuu oamenilor. El nu e niciodata prea sus sau prea departe, pentru ca El salasluieste si in inimile noastre. Descoperirea dumnezeiasca priveste pe oameni si ei pot s-o primeasca. Ei sunt „chipul si asemanarea lui Dumnezeu” si, prin aceasta, indreptatiti la cinstea descoperirilor de sus. Aceasta cinste a mers pana acolo incat Descoperirea deplina adusa de Fiul lui Dumnezeu pe pamant s-a facut prin intruparea Sa in om. Credinciosul poate primi Descoperirea dumnezeiasca, apoi, si pentru ca el insusi e mistuit de dorul fierbinte dupa Dumnezeu. Psalmistul lamureste aceasta zicand: „In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu?” (Ps. 41, 1-2). Un scriitor bisericesc arata astfel suspinul inimii sale dupa Dumnezeu: «Ca ne-ai facut spre a Te cauta si nelinistit este sufletul nostru pana nu se va odihni intru Tine».1 (Fer. Augustin, Marturisiri, I, 1, Migne, P. L., XXXII, col. 661) Ca fiinta inzestrata cu minte, intrucat este creat dupa „chipul lui Dumnezeu», cum am spus, omul poate primi adevaruri din partea lui Dumnezeu. Acesta, in nesfarsita Sa intelepciune, usureaza caile de intelegere a adevarurilor date, in cei care s-au facut vrednici de El printr-o viata aleasa si au primit harul Duhului Sfant.

12. De ce are o autoritate mai mare Descoperirea dumnezeiasca decat mintea omeneasca in lucrarea mantuirii?
Pentru ca Descoperirea dumnezeiasca nu greseste si nu inseala niciodata, fiind garantata de Dumnezeu insusi, Care e Adevarul (Ioan 14, 6), de nesfarsita Lui intelepciune si de implinirea pana astazi a atatora dintre cele vestite de aceasta Descoperire. Mintea omeneasca poate intelege unele dintre cele cuprinse in Descoperirea dumnezeiasca, dar ea nu poate patrunde toata aceasta Descoperire. Pentru ca mintea noastra sa fie intru totul de aceeasi parere cu Descoperirea de sus, ar trebui sa cunoastem pe Dumnezeu in fiinta Sa. Dar cum fiinta lui Dumnezeu nu poate fi cunoscuta pentru ca mijloacele firesti pe care mintea noastra ni le pune la indemana nu ajuta la acest lucru, noi punem toata increderea in adevarurile Descoperirii, care ne fac cunoscut pe Dumnezeu prin predicarea sau vestirea cuvantului despre El.2 (Tertulian, Contra lui Marcion, 1 18, Migne, P.L II. col. 226) Descoperirea dumnezeiasca e vrednica de a fi primita de mintea noastra. Daca mintea isi pune increderea in fagaduiala unui om serios si vrednic de lauda, despre care stim sigur ca nu ne inseala, de ce sa nu dam aceeasi crezare cuvintelor lui Dumnezeu insusi?3 (Sf. Ciprian, Despre moarte, 6, Migne, P. L. IV col. 586) «Nu e mai cuminte, zice Origen, sa dam mai multa crezare lui Dumnezeu?»4 (Origen Contra lui Cels, I, 11, Migne, P. G., XI, col. 676) De asemenea, Sfantul Ioan Gura de Aur ne indeamna sa ne incredem totdeauna in Dumnezeu, chiar atunci cand cuvantul Lui pare a fi impotriva felului nostru de a judeca si de a vedea. Judecata si vederea noastra se pot insela; cuvantul Lui, niciodata.

13. Cate feluri de Descoperiri sunt?
Privita in izvorul ei, care e Dumnezeu, Descoperirea dumnezeiasca e una singura. Daca, insa, tinem seama de caile folosite pentru a ajunge pana la noi, Descoperirea este de doua feluri: intai, Descoperirea data pe calea firii; si al doilea, Descoperirea data pe calea mai presus de fire, adica pe calea supranaturala. Aceasta din urma nu poate fi primita fara ajutorul lui Dumnezeu, dat celui credincios.

14. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea firii?
Prin Descoperirea pe calea firii, numita si Revelatia naturala, se intelege comoara de invataturi pe care natura si firea omeneasca ni le dezvaluie despre existenta si unele insusiri ale lui Dumnezeu. Natura in mijlocul careia traim ne spune ca este Cineva care a facut-o. Mintea ne spune ca zidirea trebuie sa aiba un Ziditor, pentru ca nu poate fi ceva pricinuit fara un pricinuitor. Ordinea si frumusetea desavarsita a alcatuirii lumii oglindesc lucrarea unui Facator atotputernic, prea intelept si prea iubitor. Intreaga fire ne graieste despre Dumnezeu, dupa cuvantul Psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale caror glasuri sa nu se auda. In tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor” (Ps. 18, 1-4). Intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si striga pe Stapanul si Facatorul ei - spune Sfantul Atanasie.5 (Sf. Atanasie, Contra Grecilor, Migne, P. G., XXV, col. 68) Chiar daca unele popoare se inchina la pietre si la lemne, ele stiu ca este Cineva mai mare decat ele.6 (Fer. Ieronim, Comentar la Psalm 95; Anecdota Meredsolana 3, 2, 137) «intreaba lumea, podoaba cerului, si vezi daca nu-ti raspund dupa intelegerea lor: „Dumnezeu ne-a facut”. Lucrurile acestea le-au cercetat si nobilii filozofi si din arta au cunoscut pe artist”.7 (Fer. Augustin, Cuvantari 141, 2, 2, Migne, P. L., XXXVIII, col. 776) Sfantul Apostol Pavel intareste si adanceste cuvantul Psalmistului: „Cele nevazute ale lui (Dumnezeu) de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare” (Rom. 1, 20).

15. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea mai presus de fire sau pe calea supranaturala?
Se intelege Descoperirea randuita si data de Dumnezeu prin anumiti oameni alesi (in Vechiul Testament) si mai apoi prin insusi Fiul Sau intrupat (in Noul Testament). Prin Descoperirea firii ne ridicam numai la adevarul ca exista Dumnezeu si la cateva dintre insusirile Lui. Daca ne-am margini la aceasta Descoperire, nu ne-am deosebi de paganii inaintati ai vremurilor vechi, si mai ales ne-am lipsi de bucuriile si fericirea pe care ni le-a adus Descoperirea pe calea supranaturala. Aceasta din urma ne face crestini, pe cand cealalta, marginita numai la cugetare, ne tine doar la portile crestinismului. Descoperirea sau Revelatia supranaturala nu poate fi primita si inteleasa decat de omul credincios, adica prin credinta.

16. Prin ce s-a dat oamenilor Descoperirea supranaturala?
Ea a fost data uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaste prin simturi; de pilda aratarea lui Dumnezeu catre Avraam, sub chipul a trei barbati, la stejarul lui Mamvri (Fac. 18, 1-2), sau aratarea Mantuitorului dupa inviere catre ucenicii Sai (Ioan 20,19-31). Avem aci o Descoperire din afara. Dar, de cele mai multe ori, Descoperirea pe calea supranaturala e data sufletului omenesc printr-o luminare deosebita, pe care acesta n-ar fi putut-o castiga numai prin puterea cugetarii sale. Aceasta luminare a sufletului si inzestrare a lui cu puterea de a primi anumite adevaruri ale Descoperirii dumnezeiesti este insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca. Avem aici o Descoperire care se face numai sufletului si prin suflet si pe care o putem numi duhovniceasca sau dinlauntru. Sfanta Scriptura spune chiar si in Vechiul Testament, in multe locuri (les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8,1; Avacum 2, 2 etc.), ca Dumnezeu este Acela care a grait prin gura proorocilor. Sfantul Apostol Pavel rezuma astfel istoria si felurimea acestei Descoperiri: „Dupa ce Dumnezeu odinioara in multe randuri si in multe chipuri a grait parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul” (Evr. 1, 1-2). Descoperirea prin semne minunate, controlate de simturi si prin insuflarea Duhului Sfant are autoritate hotaratoare pentru viata religioasa si pentru mantuire. Numai prin aceasta Descoperire omul are cunoasterea celor duhovnicesti si poate deveni duhovnicesc.

17. Cand s-a dat oamenilor Descoperirea supranaturala?
Aceasta Descoperire s-a dat de la facerea primilor oameni, in rai, pana la venirea Mantuitorului, care a incununat si a desavarsit Descoperirea. Aceasta lunga durata - 5508 ani - se poate imparti in trei parti: Cea dintai se intinde de la facerea primilor oameni, pana la darea Legii Vechiului Testament. Aceasta prima parte se imparte la randu-i in doua: 1) de la facerea primilor oameni pana la caderea in pacat; 2) dupa caderea in pacat. Descoperirea se infatiseaza potrivit starii omului din aceste doua rastimpuri. In rai, omul s-a bucurat de o Descoperire directa din partea lui Dumnezeu, Care-i vorbea personal. Dumnezeu il povatuia si-l conducea direct, il invata despre Sine, despre legatura Sa cu omul si rostul acestuia in lume si petrecea impreuna cu acest om. Partea a doua a Descoperirii incepe odata cu darea Legii Vechiului Testament; ea cuprinde toate veacurile - aproape 14 - calauzite de legea lui Moise si de prooroci si se incheie odata cu venirea Mantuitorului. Aceasta parte a Descoperirii nu e deplina, ci pregatitoare pentru Descoperirea cea deplina. Sfantul Apostol Pavel o numeste „calauza catre Hristos” (Gal. 3, 24). Partea a treia a Descoperirii este aceea a plinatatii harului si adevarului (Ioan 1, 17). Ea incepe odata cu venirea Mantuitorului si se incheie cu ultima scriere a Noului Testament. Ne gasim pe treapta cea mai inalta a Descoperirii dumnezeiesti facute in persoana insasi a Mantuitorului, Care ne da deplina cunoastere despre Dumnezeu, ca Acela Care este insusi Fiul lui Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6). Sfantul Apostol Pavel spune aceasta in chip hotarat: „in zilele acestea mai de pe urma (Dumnezeu) a grait noua intru Fiul” (Evr. 1, 2), si tot el o lamureste, aratandu-i si scopul: „Facandu-ne cunoscuta taina voii Sale dupa buna Lui socotinta, astfel cum hotarase la Sine mai inainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate sa fie iarasi unite in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant - toate intru El” (Efes. 1, 9-10).

18. De unde stim ca Iisus Hristos este desavarsirea si plinirea Descoperirii?
Din Sfanta Scriptura, din implinirea intocmai a proorociilor Vechiului Testament si din istoria Bisericii Crestine. In adevar, Sfantul Apostol Pavel precizeaza: „Iar cand a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau Cel nascut din femeie, nascut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea” (Gal. 4, 4-5). Sfintele Evanghelii si intreg Noul Testament intaresc intru totul adevarul ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu intrupat si plinitorul Descoperirii dumnezeiesti. Proorociile Vechiului Testament privitoare la Mesia, la Rascumparatorul, la Fiul lui Dumnezeu, s-au implinit intocmai in persoana lui Iisus Hristos. Sfintii Evanghelisti si Sfantul Apostol Pavel citeaza, adesea in amanunt, proorociile ce s-au implinit in persoana Mantuitorului. Proorocul Isaia - supranumit si Evanghelistul Vechiului Testament - vorbeste pe larg de nasterea si mai ales de patimile, moartea si proslavirea lui Mesia (Isaia 7 si 63). Toata aceasta proorocie s-a implinit intocmai in faptele si viata lui Iisus Hristos, asa cum sunt infatisate de Noul Testament (Matei 1, 21; Luca 1, 31 s. u.; 1 Cor. 15, 3; I Petru 2, 24; Matei 26, 62; Fapte 8, 32; I Ioan 3, 5 etc.). Documentele crestine, pagane si iudaice din veacurile 1 si II sustin, fara deosebire, ca Iisus Hristos ca Dumnezeu – Om este o persoana istorica sub imparatii August si Tiberiu si a suferit moartea sub Pontiu Pilat. Aceleasi documente, afara de cele iudaice, constata ca nici o alta persoana purtand acelasi nume, sau alt nume, nu a avut rolul si faptele lui Iisus Hristos. Marile infaptuiri ale Bisericii adeveresc si ele Dumnezeirea Intemeietorului ei.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de înscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum