Datoriile crestinului (III)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Datoriile crestinului (III)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-06, 6:30 am

203. Ce este dragostea catre aproapele?
Dragostea catre aproapele este virtutea prin care crestinul doreste si voieste aproapelui binele vremelnic si vesnic, dandu-si totodata si silinta de a-i face acest bine.
In virtutea aceasta salasluieste deplin duhul invataturii si vietii crestine. De aceea, Mantuitorul o si numeste semnul de recunoastere al crestinului: „Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 35).
Asadar, cine nu se calauzeste de virtutea dragostei catre aproapele, acela nu este crestin adevarat.

204. Este dragostea catre aproapele o datorie de seama a crestinului?
Da, si inca ea este neaparat necesara pentru mantuire. Este adevarat ca in fruntea tuturor datoriilor crestinesti sta dragostea catre Dumnezeu. Pe aceasta o numeste Mantuitorul „marea si intaia porunca”, dar indata adauga: „Iar a doua, la fel cu aceasta: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-38). Implinirea dragostei catre Dumnezeu se poate cunoaste, de altfel, numai in dragostea catre aproapele. Aceasta este roada si dovada cea mai de pret, dupa cuvantul Sfantului Apostol Ioan: „Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau” (I Ioan 4, 20-21).
Asadar, intre amandoua aceste porunci este o legatura stransa si nedespartita, incat una fara alta nu se poate implini. Sfantul Apostol Pavel scrie: „Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; caci cel care iubeste pe aproapele a implinit legea” (Rom. 13, 8 ). „Toata legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Gal. 5, 14).
Aceasta inseamna ca precum fata de Dumnezeu, asa si fata de aproapele, dragostea este implinirea legii. In ea se cuprind toate poruncile si prin ea isi implineste crestinul datoriile sale. De aceea implinirea datoriei de dragoste catre aproapele este neaparat necesara crestinului pentru mantuire.

205. Care sunt insusirile dragostei catre aproapele?
Dragostea catre aproapele, ca virtute crestina, trebuie sa fie:
1) Sfanta. Aceasta inseamna ca ea trebuie sa decurga din dragostea catre Dumnezeu, care este Tatal Ceresc al tuturor. „Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 7-8 ).
2) Sfintitoare, adica avand purtare de grija pentru mantuirea aproapelui.
3) Din inima curata. „Iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta” (I Petru 1, 22).
4) Lucratoare si jertfelnica, adica aratandu-se prin fapte. „Sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul” (I Ioan 3, 18).
„Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele, si cineva dintre voi le-ar zice: Mergeti in pace! Incalziti-va si va saturati; dar nu le dati cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?” (Iacov 2, 15-16).
5) Universala, adica sa cuprinda pe toti oamenii, fiindca precum s-a spus, toti sunt fiii lui Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos nu indeparteaza pe nimeni de la dragostea Sa.
Desigur, dragostea trebuie sa se arate mai intai fata de cei cu care Dumnezeu ne-a pus in legatura mai stransa, de rudenie sau de prietenie. Totusi, ea nu trebuie sa inceteze de a fi atotcuprinzatoare.

206. Dragostea crestina cuprinde si pe vrajmasi?
Da, si tocmai prin aceasta se deosebeste dragostea crestina de cea fireasca.
Oricare alta dragoste poate sa izvorasca din asteptarea unor foloase trecatoare; de la cel ce ne dusmaneste, crestinul nu asteapta nimic bun, dar dragostea lui il cuprinde si pe potrivnicul sau. El lasa numai lui Dumnezeu dreptul de judecata, osanda sau iertare a celor rai si este mereu cu nadejdea indreptarii dusmanului si a indrumarii lui la bine, la impacare. In privinta aceasta Mantuitorul spune: „Ati auzit ca s-a zis: sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc... Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este” (Matei 5, 43-48). Iar Sfantul Apostol Pavel isi incheie indemnurile staruitoare la dragoste cu cuvintele: „Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele” (Rom. 12, 21).
Dar Mantuitorul, prin viata, suferintele si moartea Sa, ne-a dat totodata si cea mai mareata pilda vie despre dragostea fata de cei ce ne voiesc raul, caci El a fost Acela „Care, ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind, nu ameninta, ci Se lasa in stirea Celui ce judeca cu dreptate” (I Petru 2, 23).
Indeosebi pilduitoare trebuie sa ne fie rugaciunea Mantuitorului de pe Cruce, rostita pentru cei ce L-au rastignit: „Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac” (Luca 23, 34). Tot in privinta aceasta, Sfantul Antonie cel Mare spune: «Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu infranarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este constiinta de Dumnezeu»644 (Filocalia, vol. 1, p. 33).

207. Ce mai invata sfanta noastra Biserica despre dragostea fata de vrajmasi?
Sfanta noastra Biserica ne mai invata nu numai sa nu uram si sa nu prigonim pe vrajmasul nostru, ci:
a) Sa fim gata a ne impaca cu el (Matei 5, 23-24);
b) Sa fim iertatori (Matei 28, 35);
c) Sa ne ferim de tot ce ar parea ca este o fapta de razbunare si neimpacare: „Nu rasplatiti raul cu rau sau ocara cu ocara, ci dimpotriva, binecuvantati, caci spre aceasta ati fost chemati, ca sa mosteniti binecuvantarea” (I Petru 3, 9).

208. Dar daca vrajmasul nu ia seama la dragostea noastra si se napusteste asupra noastra si asupra avutului nostru?
Atunci vrajmasul devine un calcator al poruncilor dumnezeiesti despre dragostea fata de aproapele sau, iar crestinul are datoria sa-si apere viata si bunurile sale, fie cu puterile sale, fie cu ajutorul legilor civile. In purtarea sa fata de vrajmasul sau, crestinul va fi calauzit de credinta ca slujeste poruncile lui Dumnezeu.

209. Dar daca dusmanii ataca patria si avutul ei?
Cu privire la aceasta, vezi invatatura Bisericii noastre infatisata in raspunsul la intrebarea 229, de mai jos.

210. Care este masura dragostei catre aproapele?
Masura dragostei catre aproapele este dragostea catre noi insine, dupa porunca Mantuitorului: „Sa iubesti pe aproapele ca pe tine insuti” (Matei 22, 38), si „Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea” (Luca 6, 31).
Dupa cum dragostea catre Dumnezeu nu se poate intelege fara dragostea catre aproapele, la fel nici dragostea catre aproapele nu se poate infaptui fara dragostea fata de noi insine. Caci in masura in care ne cunoastem pe noi insine, ne iubim si ne pretuim, vom sti sa iubim si sa pretuim si pe aproapele nostru, caci: „Cu ce masura veti masura, cu aceeasi vi se va masura” (Luca 6, 38).
Dragostea catre aproapele trebuie sa inceapa, deci, intotdeauna, de la noi insine.

211. Care sunt roadele dragostei catre aproapele?
Roadele dragostei catre aproapele le arata Sfantul Apostol Pavel, cand spune: „Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda” (I Cor. 13, 4-7).
Din dragostea catre aproapele rasar: rabdarea, bunatatea, ingaduinta, blandetea, mila, recunostinta, cinstea si dreptatea. Pe temeiul dragostei catre aproapele infloreste adevarata viata de obste.

212. Care sunt pacatele impotriva dragostei catre aproapele?
Pacatele impotriva dragostei catre aproapele sunt: pizma sau invidia, care inseamna parere de rau pentru binele aproapelui si bucurie pentru nenorocirea lui; apoi ura, clevetirea, inselaciunea, furtul, omorul si toata nedreptatea.
Pacat este si toata pilda rea, data prin cuvant sau fapta, caci ea abate pe multi de la calea cea buna si indeamna la rau. In privinta aceasta, Mantuitorul spune: „Cine va sminti pe unul dintre acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui daca si-ar lega de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare” (Marcu 9, 42).

213. Ce este dreptatea fata de aproapele?
Dreptatea fata de aproapele este recunoasterea cu fapta a tuturor drepturilor ce se cuvin aproapelui si ocrotirea lor cu sfintenie. Dreptatea cere sa dam fiecaruia ce este al sau si sa nu pagubim pe nimeni cu nimic.
Astfel, dreptatea este dovada dragostei catre aproapele si se arata in respectul vietii, sanatatii, cinstei, libertatii si al tuturor bunurilor lui. Ea este, precum s-a spus, temelia bunei randuieli intre oameni, sprijinind ordinea si inflorirea vietii obstesti.

214. Prin ce se pacatuieste impotriva dreptatii fata de aproapele?
Impotriva dreptatii fata de aproapele se pacatuieste prin toate formele de nedreptate, care pagubesc intr-un chip sau altul pe aproapele nostru, ca de pilda: furtul, inselaciunea s.a. In Sfanta Scriptura citim: „Nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 9).
Din virtutea cinstirii, a dragostei si a dreptatii fata de aproapele se desprind unele datorii deosebite fata de viata sufleteasca si trupeasca a semenilor nostri. Acestea, in general, sunt aceleasi ca si datoriile crestinului catre sufletul si trupul sau. Le amintim pe scurt.

215. Care sunt datoriile fata de viata sufleteasca a aproapelui?
Cea dintai datorie a crestinului fata de aproapele este aceeasi ca si fata de sine insusi. Ea trebuie sa priveasca mantuirea sufletului lui. Datoria aceasta se implineste prin:
1) Rugaciune, dupa cuvantul Sfintei Scripturi: „Inainte de toate, faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri, pentru toti oamenii” (I Tim. 2,1). Mantuitorul ne povatuieste la aceasta prin cele ce se invata in rugaciunea „Tatal nostru” si prin pilda Sa (Ioan 17, 20). Crestinul patruns de duhul si dragostea Mantuitorului va simti o adevarata trebuinta a inimii sale sa se roage si pentru mantuirea altora, vii sau morti. Rugaciunea pentru cei morti se cuvine a fi recomandata, fiindca ea este nu numai o fapta de dragoste foarte de dorit pentru usurarea celor adormiti in Domnul, dar si un izvor imbelsugat de zidire si de ridicare morala si religioasa chiar pentru cei ce o fac.
2) Pilda buna, dupa porunca Mantuitorului: „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada lucrurile voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
3) Povatuirea catre cele duhovnicesti si certarea frateasca pentru calcarea poruncilor si neimplinirea datoriilor. Mantuitorul spune: „De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau” (Matei 18, 15). Iar Sfantul Apostol Iacov adauga: „Daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva, sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate” (Iacov 5, 19-20). in privinta aceasta, Cuviosul Parinte Marcu Ascetul zice: „Cel ce sfatuieste sau mustra intru frica lui Dumnezeu pe acela care pacatuieste, isi castiga siesi virtutea potrivnica greselii. Iar cel ce tine minte raul si osandeste cu rautate cade in aceeasi patima, dupa legea duhovniceasca”645 (Filocalia, vol. 1, p. 271).
4) Prin toate faptele care se numesc faptele milosteniei sufletesti (despre care vom vorbi mai departe, in legatura cu «Fericirile»).

216. Prin ce se pacatuieste impotriva datoriei de a ingriji de mantuirea aproapelui?
Grija de mantuire fiind o datorie atat de insemnata pentru fiecare crestin, inseamna ca si nepasarea fata de ea este in sine un pacat. Dar cu atat mai mare pacat este calcarea cu stiinta a acestei datorii, care se face prin conlucrare la pacate straine si prin pilda rea. „Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteala”, zice Sfantul Apostol Pavel (Rom. 14, 13). Crestinul adevarat se va feri totdeauna de astfel de pacate.

217. Mai sunt si alte datorii catre viata sufleteasca a aproapelui?
Da. Astfel, avem datoria de a spune adevarul, a ne feri de minciuna si a tine fagaduinta facuta si cuvantul dat. Fara aceste lucruri, legaturile dintre oameni nu sunt dupa voia lui Dumnezeu si viata de obste nu poate inflori. Apoi, dupa cum trebuie sa ne ingrijim de propria noastra cinste (nume bun), tot asa trebuie sa ne ingrijim si de cinstea altora, inlaturand tot ce ar putea-o stirbi (clevetirea) si straduindu-ne sa o aparam.
Sa nu uitam nici de datoria recunostintei catre aproapele, pentru cele primite de la el. Recunostinta este semn de dreptate si de dragoste crestineasca si totodata podoaba aleasa a crestinului.

218. Care sunt datoriile catre viata trupeasca a aproapelui?
Dupa cum crestinul este indatorat a-si cinsti si ingriji trupul si viata sa, la fel este indatorat a cinsti si ingriji trupul si viata aproapelui sau. Temeiurile sunt aceleasi.
Datoria aceasta si-o indeplineste crestinul, pe de o parte, prin faptele milosteniei trupesti, despre care vom vorbi in legatura cu «Fericirile», iar pe de alta parte prin ferirea de tot ce i-ar putea primejdui s-au nimici libertatea, sanatatea si viata, ca bunaoara: omorul si furtul, care sunt oprite prin cele zece porunci.
De asemenea virtutea dragostei si dreptatii fata de aproapele cere sa nu rapim nimanui nimic din ce este al lui si sa-i recunoastem fara inconjur tot ce i se cuvine si ce este dreptul lui.
Aceasta datorie se indeplineste pastrand cu grija ceea ce ne-a incredintat aproapele nostru, precum si dandu-i tot ce si-a castigat de la noi prin munca sa. Iar impotriva ei se pacatuieste, de pilda, prin neplata datoriilor, inselare la plata muncii, falsificare de acte si prin tot lucrul pagubitor in drepturile si bunurile sale.
Implinirea datoriilor catre aproapele este o dovada a dragostei noastre catre Dumnezeu. De aceea, crestinul este dator sa le indeplineasca cu toata constiinciozitatea, luandu-si ca masura datoriile catre sine insusi, dupa cuvintele Mantuitorului: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 39) si: „Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea” (Luca 6, 31).
Amintim apoi ca crestinul trebuie sa se poarte cu crutare si grija si fata de fiintele necuvantatoare. Mantuitorul, in invataturile Sale, a vorbit despre pasarile cerului (Matei 6, 26) si foarte des despre oaie si miel, numind bun pe pastorul care le apara (Ioan 10, 1-16).
Datoriile despre care am vorbit mai sus privesc in mod direct pe aproapele nostru. Dar sunt si datorii pe care le indreptam catre aproapele prin anumite asezaminte ale vietii de obste, menite si ele tot spre binele lui. Aceste asezaminte sunt: familia, statul, Biserica si lumea.
Sa vedem care sunt datoriile crestinului fata de aceste asezaminte.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de inscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum