Datoriile crestinului (I)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Datoriile crestinului (I)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-06, 6:21 am

DATORIILE CRESTINULUI

162. Care este rostul legilor morale?
Din cele spuse pana acum am inteles ca crestinul trebuie sa se calauzeasca in viata dupa legile morale. Acestea ii arata datoriile prin implinirea carora isi poate intocmi viata potrivit voii lui Dumnezeu si dobandi mantuirea sufletului.

163. Care sunt aceste datorii ale crestinului?
Datoriile crestinului le-a aratat lamurit Mantuitorul in raspunsul dat unuia dintre ispititorii Sai, care voia sa cunoasca cea mai mare porunca din Lege, zicandu-i: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca si aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-39).
Asadar, crestinul are datorii catre Dumnezeu, catre sine insusi si catre aproapele.
Despre ele s-a vorbit in partea de mai inainte. De aceea acum le aratam la un loc, dar numai pe scurt.

164. Care sunt datorule catre Dumnezeu?
Crestinul este dator sa se straduiasca sa cunoasca pe Dumnezeu si sa recunoasca in El pe Creatorul, Binefacatorul, Sfintitorul si Judecatorul sau si numai Lui sa-I slujeasca cu toate puterile sale. Aceasta o cere porunca intai a Decalogului, precum si Mantuitorul, prin cuvintele spuse cu prilejul ispitirii Lui de catre diavol: „Piei, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti” (Matei 4, 10).

165. In ce chip slujeste crestinul lui Dumnezeu?
Crestinul slujeste lui Dumnezeu prin insusirea si punerea in lucrare a celor trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea, precum si prin implinirea constiincioasa a tuturor actelor de cult, dupa randuiala sfintei noastre Biserici Ortodoxe (rugaciunea, serbarea Duminicii si a celorlalte zile de sarbatoare, cinstirea ingerilor, a sfintilor, a sfintelor moaste, a sfintelor icoane, a sfintelor cruci, respectarea persoanelor, locurilor, lucrurilor si numelor sfintite de Dumnezeu, tinerea juramantului si votului, marturisirea fara sfiala si teama a invataturii sfintei noastre Biserici Ortodoxe, dupa pilda Mantuitorului, a Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Mucenici).
Despre acestea s-a vorbit mai inainte.

DATORIILE CATRE SINE INSUSI

166. Ce intelegem prin datoriile crestinului catre sine insusi?
Pentru a putea face fata asa cum se cuvine diferitelor trebuinte ale vietii si pentru a-si indeplini menirea sa morala, crestinul are nevoie de pregatire sufleteasca si trupeasca. Aceasta pregatire o au in vedere tocmai datoriile catre sine insusi. Prin mijlocirea lor, puterile si insusirile credinciosului, ajutate de harul sfintitor, infloresc si rodesc binefacator in viata.

167. De cate feluri sunt datoriile catre sine insusi?
Datoriile catre sine insusi sunt de doua feluri: unele privesc intreaga fiinta a credinciosului, iar altele, fiecare parte alcatuitoare a fiintei sale, adica sufletul si trupul.

168. Care sunt datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta?
Datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta se cuprind in trei virtuti de seama: cinstirea de sine, dragostea de sine si smerenia.

169. Ce este cinstirea de sine?
Cinstirea de sine este virtutea prin care credinciosul recunoaste si pretuieste vrednicia cu care Dumnezeu 1-a inzestrat mai mult decat pe toate celelalte fapturi.
Cu mintea sa, credinciosul isi da seama ca el are insusiri si puteri care-1 deosebesc de toate celelalte fapturi. Credinta crestina u arata ca numai omul este creat „dupa chipul lui Dumnezeu” (Fac. 1, 26-27); ca este scapat din robia pacatului prin jertfa Mantuitorului, ca este „templu al Duhului Sfant” (I Cor. 6, 19) si chemat la fericirea vesnica. Faptul acesta, de buna seama, trebuie sa-i fie crestinului indemn puternic de a pretui dupa cuviinta darurile si vrednicia cu care l-a inzestrat Dumnezeu numai pe el, adica indemn puternic de a se cinsti si respecta pe sine.

170. In ce chip isi arata crestinul cinstirea de sine?
Crestinul isi arata cinstirea de sine, pe de o parte, prin ferirea de faptele rele, care intuneca si injosesc chipul lui Dumnezeu in el; iar pe de alta parte, prin savarsirea faptelor bune, care il conduc spre asemanarea cu Dumnezeu si prin pastrarea cinstei sau a numelui celui bun.

171. Ce este cinstea sau numele cel bun?
Cinstea, numele cel bun sau onoarea este recunoasterea de catre ceilalti semeni a vredniciei morale si a muncii cuiva. Ea se castiga prin nazuinta fireasca a credinciosului de a-si indeplini constient datoriile sale, prin purtarea cuviincioasa in orice imprejurare si prin statornicia in bine.
In Sfanta Scriptura se spune ca „Un nume bun este mai de pret decat bogatia” (Pilde 22, 1). Constiinta cinstirii de sine este un frau impotriva pacatelor si un indemn catre virtute. De aceea, datoria crestinului este sa-si castige si sa-si apere cinstea sa.

172. Care sunt foloasele cinstirii de sine?
Cinstirea de sine este un scut puternic impotriva ispitelor pacatului, indemn tare de a starui si inainta in virtute, izvor bogat al dragostei si multumirii catre Dumnezeu pentru darurile primite, precum si al dragostei catre aproapele care si el, asemenea, este creat dupa „chipul lui Dumnezeu”.

173. Care sunt pacatele impotriva cinstirii de sine?
Pacatele impotriva cinstirii de sine sunt: injosirea prin fatarnicie, lingusirea, vietuirea pacatoasa si nepasarea fata de cinstea proprie.

174. Ce este dragostea de sine?
Dragostea de sine este virtutea prin care crestinul, intarit de harul sfintitor, nazuieste sa-si dezvolte darurile primite de la Dumnezeu si sa-si desavarseasca viata, potrivit legilor morale, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu.
Deci, pe cand dragostea fireasca de sine se cuprinde in imboldul pastrarii vietii, virtutea dragostei de sine se arata prin pastrarea, sporirea si buna intrebuintare a darurilor primite de la Dumnezeu.

175. In ce chip isi arata crestinul dragostea de sine?
Crestinul isi arata dragostea de sine prin grija fata de luminarea si intarirea puterilor sufletesti si de mantuirea sufletului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care spune: „Ce-i va folosi omului daca ar castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?” (Matei 16,26), precum si prin grija pentru sanatatea trupului si pentru folosirea lui in slujba lui Dumnezeu si a aproapelui.

176. Care sunt foloasele dragostei de sine?
Virtutea dragostei de sine, fiind nedespartita de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele, este neaparat necesara pentru mantuire. Fara ea, crestinul nu poate implini lucrul pe care i l-a incredintat Dumnezeu in aceasta viata, nu poate fi staruitor in bine si nici nu poate folosi bine virtutile crestinesti. Ea infraneaza poftele rele, duce la ferirea de pacat si la impodobirea cu alese virtuti crestine.

177. Care sunt pacatele impotriva dragostei de sine?
Pacatele impotriva dragostei de sine se cuprind, pe scurt, in ura de sine, aratata prin savarsirea de fapte rele, precum citim in Sfanta Scriptura: „De vietuiti dupa trup, veti muri, iar daca ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii” (Rom. 8, 13).

178. Ce este smerenia?
Smerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. „Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7).
Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui.
Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu.

179. Este smerenia necesara mantuirii?
Da, pentru ca fara smerenie nu poate avea loc lucrarea eficienta a harului dumnezeiesc, nici credinta desavarsita, nici rugaciunea cuviincioasa, nici pocainta adevarata si nici staruinta in bine.
Astfel, smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, fiind cu drept cuvant numita temelia lor. Asa, de pilda, credinta este smerenie a mintii; ascultarea, smerenie a voii; pocainta, smerenie a poftelor si a patimilor. De aceea Mantuitorul si Sfintii Apostoli indeamna cu multa staruinta, prin cuvant si pilda, la impodobirea cu virtutea smereniei: „Invatati-va de la Mine, ca sunt bland §i smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 29), spune Mantuitorul, Care, Dumnezeu fiind, S-a smerit intr-atat incat a luat chipul neputintei noastre si S-a facut om. El a trait o viata plina de lipsuri, urmarind implinirea lucrarii de mantuire a oamenilor, iar nu stralucirea trecatoare a vietii pamantesti.
De aceea si Sfantul Apostol Petru indeamna la smerenie, spunand ca „Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5).
Pilde alese de smerenie gaseste crestinul in viata Maicii Domnului si a celorlalti sfinti.

180. Care sunt insusirile smereniei?
Smerenia crestina trebuie sa fie: 1) Curata, adica sa porneasca cu adevarat din inima; altfel ea este fatarnicie si mandrie tainuita; 2) Sa fie unita cu adevarata cinstire si dragoste de sine si cu increderea in Dumnezeu; altfel ea este slabiciune vinovata; 3) sa se arate prin fapte si sa fie statornica in toate imprejurarile; altfel ea nu are nici o valoare morala.

181. Care sunt roadele smereniei?
Roadele cele mai de seama ale smereniei sunt: 1) Ascultarea de Dumnezeu si recunostinta fata de El; 2) Cainta pentru pacate si dorul dupa conlucrarea cu harul sfintitor (I Petru 5, 5); 3) Pacea sufletului (Matei 11, 29); 4) infranarea imboldului dupa laude si mariri desarte; 5) Cinstirea, dragostea, dreptatea si ingaduinta fata de aproapele.

182. Care sunt mijloacele pentru castigarea smereniei?
Mijloacele potrivite pentru castigarea smereniei sunt: 1) Rugaciunea pentru dobandirea ajutorului lui Dumnezeu; 2) Luarea aminte la invatatura Mantuitorului, la pilda vietii Sale si a sfintilor; 3) Cunoasterea adevarata de sine, caci cine se cunoaste bine pe sine si isi cunoaste insusirile sale bune, dar si slabiciunile si pornirile sale patimase si are vointa sa le stapaneasca, poate evita faptele rele si starui in cele bune.

183. Care sunt pacatele impotriva smereniei?
Pacatele impotriva smereniei se cuprind in mandrie, adica in patima de a se inalta pe sine peste masura, din care rasar multe alte rele. „Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Caci, pe cand mandria este moartea virtutilor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor.
Pacat impotriva smereniei este si injosirea credinciosului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru lucrari nefolositoare.

184. Care sunt datoriile crestinului fata de sufletul sau?
Dupa invatatura sfintei noastre Biserici, sufletul este creatie dumnezeiasca, chipul lui Dumnezeu in om, partea spirituala si nemuritoare care-1 deosebeste pe om de orice alta faptura, deci partea cea mai de pret a fiintei sale.
Din aceasta cauza, datoriile catre suflet sunt cele mai sfinte pentru crestini. Ele se cuprind in grija de luminarea si intarirea puterilor sufletesti cu care 1-a inzestrat Dumnezeu pe om spre a trai viata pamanteasca potrivit legilor morale si a dobandi fericirea cereasca.
Puterile sufletesti sunt: mintea, vointa si simtamintele.

185. In ce se cuprinde grija fata de minte?
Mintea este puterea sufleteasca prin care omul cunoaste si intelege lucrurile. In ea a sadit Dumnezeu nazuinta de a cunoaste adevarul, de a patrunde in tainele lumii create si a-si insusi cat mai multe cunostinte.
Datoria crestinului este de a inlesni aceasta nazuinta si lucrare a mintii sale si de a-i da prilej sa-si adune cunostinte bogate si temeinice, prin care se ridica si infloreste viata.
Indeosebi, crestinul trebuie sa se ingrijeasca de luminarea si inzestrarea mintii sale cu invatatura propovaduita de sfanta noastra Biserica Ortodoxa in care se cuprind adevarurile vesnice, descoperite de Dumnezeu. Practica vietii crestine a dovedit ca invatatura crestina este izvor nesecat de cunostinte folositoare si ca nu este trebuinta a vietii care sa nu poata fi indrumata spre bine, in lumina ei. Caci „mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclia care lumineaza sufletul”, spune Sfantul Antonie cel Mare641 (Filocalia, vol. 1, p. 27).
Cresterea buna in familie, invatamintele din scoala, asezamintele culturale, bibliotecile cu carti bune, si mai ales Biserica, cu slujbele ei si cu propovaduirea cuvantului dumnezeiesc, pun la indemana credinciosului mijloacele potrivite pentru implinirea datoriei de a-si lumina mintea.

186. In ce chip poate pacatui crestinul impotriva acestei datorii?
Impotriva acestei datorii crestinul poate pacatui prin nepasarea fata de adevar si indeosebi fata de adevarul crestin si prin lenea de a-si insusi cunostintele roditoare de bine vremelnic si vesnic.

187. In ce se cuprinde grija fata de vointa?
Vointa este puterea sufleteasca prin care omul isi aduce la indeplinire gandurile si dorintele sale. In ea a sadit Dumnezeu nazuinta spre bine. Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, vointa omului a fost indreptata numai spre bine. In urma pacatului stramosesc insa, slabindu-i-se puterea, ea s-a indreptat mai mult spre rau, fara sa-si piarda insa puterea de a se hotari si spre bine. Mantuitorul, prin jertfa de pe Cruce, a recastigat omului harul dumnezeiesc, pentru a putea birui pornirile vointei spre rau. Astfel, avand ajutorul dumnezeiesc, datoria crestinului este ca, prin virtutea infranarii si a barbatiei, sa-si intareasca puterea vointei sale, incat aceasta, in chip statornic, sa se indrepte numai spre implinirea faptelor bune. „Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele” (Rom. 12, 21).
Statornicia vointei omului pe calea binelui se numeste caracter moral. Omul impodobit cu caracter moral nu se lasa abatut din calea binelui, oricate greutati, ispite si primejdii ar intalni. El isi indeplineste totdeauna in chip deplin datoriile sale, tine seama de drepturile semenilor sai, cauta sa fie folositor obstii, iar prin viata si faptele sale isi da silinta sa fie pilda buna altora.
Impotriva datoriei de a-si intari vointa spre bine, se pacatuieste indeosebi prin neinfranarea poftelor si a pornirilor rele.

188. In ce se cuprinde grija fata de simtaminte?
Simtamintele, prin care credinciosul isi da seama de ceea ce este frumos, placut si bine, sau neplacut si rau, au mare inraurire asupra dezvoltarii vietii sale religios-morale. De alta parte insa, simtamintele omenesti sunt supuse ratacirii mai mult decat celelalte puteri sufletesti. Din aceasta pricina, datoria crestinului este ca, ajutat de harul dumnezeiesc, sa-si stapaneasca cu mintea si cu voia simtamintele si sa le indrumeze astfel incat ceea ce vor spune ele ca-i placut, bun, frumos si moral sa fie intr-adevar asa.

Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de inscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum