Cele zece porunci (II)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Cele zece porunci (II)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-06, 6:13 am

134. Care este porunca a cincea?
Porunca a cincea este: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie” (les. 20, 12).
Cele patru porunci dumnezeiesti despre care s-a vorbit pana acum au aratat datoriile crestinului fata de Dumnezeu, cuprinse pe scurt in datoria dragostei fata de El.
Curatia si taria dragostei fata de Dumnezeu se adevereste insa prin dragostea fata de oameni, caci: „Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, cum poate sa-L iubeasca? Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau” (I Ioan 4, 20, 21). Dintre oameni, mai intai trebuie iubiti parintii, care ne-au nascut si ne-au crescut si, ca atare, dupa Dumnezeu, sunt binefacatorii nostri cei mai mari, in viata pamanteasca.
Din aceasta pricina, cele sase porunci dumnezeiesti, care vorbesc despre datoriile sau dragostea fata de oameni, incep cu porunca de a cinsti parintii.

135. Ce inseamna a cinsti pe parinti?
A cinsti pe parinti inseamna:
1) A-i iubi, adica a le dori si face tot binele cu putinta. Iubirea fata de parinti este si o porunca a firii; de aceea o si gasim la toate popoarele, chiar si la toate vietuitoarele, oricat de salbatice ar fi ele.
2) A asculta de ei. „Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate” (Efes. 6, 1). „Fiule, pazeste povata tatalui tausi nu lepada indemnul maicii tale” (Pilde 6, 20).
3) A nu-i supara cu ceva si a ne purta fata de ei cu toata cuviinta, vorbind despre ei si cu ei numai de bine. „Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa sa fie dat mortii, ca a grait de rau pe tatal sau si pe mama sa si Sangele sau este asupra sa” (Lev. 20, 9).
4) A-i ajuta la nevoie, mangaindu-i in necazuri si inseninandu-le batranetile. „Fiule, sprijineste pe tatal tau la batranete si nu-l mahni in viata lui” (Int. Sir. 3, 12).
Pilda in privinta aceasta este insusi Mantuitorul Hristos, cand, rastignit pe Cruce, a incredintat pe sfanta Sa Maica ucenicului Sau prea iubit, Ioan, ca sa aiba grija de ea (Ioan 19, 26-27).
5) A ne ruga lui Dumnezeu pentru ajutorarea lor, cand sunt in viata, iar dupa moarte, pentru odihna sufletelor lor, implinindu-le vointa cea din urma si pastrandu-le frumoasa amintire.

136. De ce la porunca despre cinstirea parintilor Dumnezeu adauga, ca ceva deosebit, fagaduinta fericirii si a vietii indelungate?
Dumnezeu adauga fagaduinta aceasta pentru a indemna si mai mult la implinirea poruncii, caci pe ea se intemeiaza buna randuiala in familie si in orice fel de viata obsteasca.

137. Pe cine mai trebuie sa cinsteasca copiii asemenea parintilor lor?
Copiii au datoria sa cinsteasca, asemenea parintilor lor, pe toti oamenii care intr-un fel oarecare poarta grija de binele si fericirea lor. Asa sunt: preotii, care se ingrijesc de mantuirea lor sufleteasca, invatatorii, care le lumineaza si imbogatesc mintea cu invataturi folositoare pentru viata, nasii de Botez etc.

138. Dar parintii au datorii fata de copii?
In cele zece porunci nu gasim o porunca deosebita cu privire la datoriile parintilor fata de copii. Dar nici nu-i nevoie, fiindca acestea sunt ceva foarte firesc. Daca si animalele isi fac datoria de a hrani si creste puii lor, cu atat mai mult trebuie sa faca aceasta omul, care este faptura cea mai aleasa a lui Dumnezeu, inzestrata cu judecata.
Dupa cum dragostea copiilor fata de parinti este o porunca, la fel si dragostea parintilor fata de copii este tot o porunca a legii firesti. Din ea rasar simtamintele cele mai alese, pe care invatatura crestina cauta sa le indrepte spre slava lui Dumnezeu si fericirea credinciosilor Sai.
Dupa invatatura Bisericii, copiii sunt un dar dumnezeiesc de mare pret; de aceea grija parintilor pentru ei inseamna o mare raspundere.

139. Care sunt datoriile parintilor fata de copii?
Aceste datorii sunt, pe scurt, urmatoarele:
1) Sa-i iubeasca, sa se ingrijeasca de buna lor stare trupeasca, de hrana, imbracamintea si sanatatea lor, caci: „Daca cineva nu poarta grija de ai sai si mai ales de casnicii sai s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios” (I Tim. 5, 8 ).
2) Sa le dea un mijloc de a castiga in chip cinstit cele trebuincioase traiului.
3) Sa le dea o crestere buna, pentru a-i face cetateni vrednici ai patriei pamantesti si ai patriei ceresti.
Temelia bunei cresteri a copiilor o pun parintii prin sfaturile si pilda vietii lor, laudand, mustrand si la nevoie chiar si pedepsind, caci: „Care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?” (Evr. 12, 7). Indeosebi, credinciosii trebuie sa se ingrijeasca de buna crestere a copiilor si in cele religioase si morale, dupa cuvintele Sfantului Apostol Pavel: „Parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certa-rea Domnului” (Efes. 6, 4). Invatatura si pilda buna a parintilor se intiparesc adanc in inima copiilor si-i deprind la viata cinstita.

140. Care este porunca a sasea?
Porunca a sasea este: „Sa nu ucizi” (Ies. 20, 13).

141. Ce invata porunca aceasta?
Viata pamanteasca este cel mai mare bun al omului si temelia tuturor celorlalte bunuri de care se poate invrednici cineva pe pamant. Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, Dumnezeu fiind Creatorul vietii omenesti, numai El, si nu omul, are drepturi nemarginite asupra ei.
Apoi, viata pamanteasca este timpul de pregatire pentru viata vesnica. In aceasta se cuprinde pretul mare al vietii pamantesti pentru crestini. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: «Vrei sa stii pentru ce este de pret aceasta viata? Fiindca este pentru noi temelia vietii viitoare si prilej si loc de lupta si alergare pentru cununile ceresti»639 (Sfantul Ioan Gura de Aur, Catre poporul antiohian, Omilia 6, 4, Migne, P. G., XLVin, col. 86).
Fiind un dar al lui Dumnezeu si avand un pret atat de mare, pastrarea si ingrijirea vietii, pentru timpul randuit ei de Dumnezeu, este si o datorie si un drept al fiecarui credincios.
Tocmai aceasta cere Dumnezeu prin porunca a sasea din Decalog, cand opreste uciderea.

142. Cate feluri de ucidere sunt?
Sunt doua feluri de ucidere: trupeasca si sufleteasca. Uciderea trupeasca inseamna ridicarea vietii aproapelui cu orice fel de arma, sau lovirea si ranirea lui, care-i aduc mai tarziu moartea.
Tot ucidere a aproapelui inseamna:
1) Istovirea lui printr-o munca ce-i intrece puterile trupesti si astfel ii grabeste sfarsitul;
2) Purtarea cu asprime fata de el, ceea ce-1 amaraste si, de asemenea, ii poate scurta viata;
3) Lasarea lui sa moara de foame, fie ca nu i se dau cele trebuincioase traiului, fie ca nu i se da putinta sa si le castige singur;
4) Orice fapta care-i primejduieste si nimiceste viata;
5) Ucidere inseamna si avortul, cu buna stiinta si voie.

143. Ce inseamna uciderea sufleteasca?
Uciderea sufleteasca inseamna pilda rea, prin vorbe si fapte necuviincioase, prin care se da aproapelui pricina de a se abate din calea cea buna si a pacatui, ceea ce ii aduce moartea sufletului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care zice: „Pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iacov 1, 15). Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: „Cine va sminti pe unul dintre acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui de si-ar lega de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare” (Marcu 9, 42).
Tot ucidere sufleteasca inseamna: pizma, mania, clevetirea si ura aproapelui, caci „Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni” (I Ioan 3, 15).

144. Porunca a sasea opreste numai uciderea aproapelui? Nu. Aceasta porunca opreste si sinuciderea, adica nimicirea cu buna stiinta si voie a vietii proprii. Caci daca este impotriva firii a ucide pe un om, care este asemenea noua, cu atat mai mult este impotriva firii a ne ucide pe noi insine. Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, viata noastra este a lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o, si deci nu avem voie sa facem cu ea ce voim.

145. Este si o sinucidere sufleteasca?
Da, si anume atunci cand omul consimte sa traiasca in pacat, caci: „Plata pacatului este moartea” (Rom. 6, 23).

146. Este uciderea un pacat greu?
Uciderea este pacatul cel mai mare pe care-l poate savarsi cineva fata de aproapele si fata de sine insusi. Sfanta Scriptura numara uciderea printre pacatele strigatoare la cer. „Glasul Sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant” (Fac. 4, 10).

147. De ce este uciderea un pacat foarte greu?
Uciderea este un pacat foarte greu fiindca prin ea:
1) Se distruge o fiinta care poarta in sine chipul lui Dumnezeu;
2) Se intra cu nelegiuire in drepturile lui Dumnezeu, Care este singurul stapan asupra vietii si a mortii;
3) Se rapeste un drept firesc al fiecaruia si bunul cel mai de pret daruit omului de Dumnezeu si pe care nimeni nu-1 mai poate inapoia;
4) Se calca porunca dragostei;
5) Se stirbesc drepturile societatii fata de care fiecare om are anu-mite datorii de implinit;
6) Se ucid serii intregi de urmasi, care aveau dreptul la viata si puteau fi de mare folos societatii. Uciderea este pacat impotriva lui Dumnezeu, impotriva firii omului si impotriva societatii.
In ce priveste pe sinucigasi, deoarece ei de buna voie rup legatura cu Dumnezeu, Biserica, prin canoanele ei, opreste inmormantarea lor dupa randuielile crestinesti. Aceasta, bineinteles, daca atunci cand s-au sinucis au fost in deplinatatea mintii.

148. Care este porunca a saptea?
Porunca a saptea este: „Sa nu fii desfranat” (Ies. 20, 14).

149. Ce se opreste prin aceasta porunca?
Prin aceasta porunca sunt oprite toate cugetele si dorintele necurate, toate cuvintele si faptele necuviincioase de care crestinul trebuie sa se rusineze inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. De asemenea, porunca aceasta opreste toate acele lucruri si fapte care pot duce pe crestin la pacatul desfranarii, precum: imbracamintea necuviincioasa, necumpatarea in mancare si bautura, citirea cartilor pornografice, jocurile si cantecele necuviincioase, betia si lenea. Tot de pacatul desfranarii tine si calcarea credintei dintre sot si sotie, adica adulterul.
Dragostea dintre sot si sotie trebuie sa se asemene in curatie cu dragostea dintre Hristos si Biserica (Efes. 5, 21-33). Orice abatere de la aceasta dragoste curata, fie si numai cu gandul, inseamna o calcare a poruncii a saptea (Matei 5, 28). Dar si pana la casatorie, crestinul trebuie sa se pazeasca curat de orice desfranare. Daca unul dintre soti moare, iar cel ramas in viata nu poate sa se pazeasca curat, atunci sa se recasatoreasca (I Tim. 5, 14). Biserica ingaduie casatoria a doua si chiar pe a treia.

150. Este desfranarea un pacat mare?
Desfranarea este un pacat foarte mare, fiindca rapeste omului curatia trupeasca si sufleteasca, vatama sanatatea, intuneca mintea, impietreste inima si indeparteaza pe credincios de Dumnezeu. Pe de alta parte, ea mai indeamna si la alte pacate, ca: minciuna, furtul, omorul.
Sfanta Scriptura indeamna sa fugim de pacatul desfranarii: „Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau” (I Cor. 6, 18). Cei ce se fac vinovati de astfel de pacate nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu (1 Cor. 6, 8-9). Datoria crestinului este, deci, sa se fereasca de acest pacat si de toata ispita spre el, prin rugaciune, post, munca si stapanirea poftelor.

151. Care este porunca a opta?
Porunca a opta este: „Sa nu furi” (les. 20, 15).

152. Ce opreste aceasta porunca?
Aceasta porunca opreste luarea sau insusirea pe nedrept a bunurilor straine. Impotriva acestei porunci se pacatuieste prin:
1) Luarea pe ascuns a lucrurilor straine (furt);
2) Luarea cu sila si pe fata a lucrurilor altuia (pradare);
3) Luarea bunurilor straine prin mijloace viclene (inselaciune), de pilda prin falsificare de acte, cumparare cu bani falsi, vanzarea cu masuri mincinoase, delapidare;
4) Vanzarea celor trebuitoare traiului cu preturi de doua sau mai multe ori mai mari (specula);
5) Luarea de dobanda mare (camatarie);
6) Oprirea platii cuvenite lucratorilor;
7) Luarea de bani pentru lucruri pe care cineva este indatorat de slujba sa sa le faca, sau pentru a le face altfel de cum cere legea (mita);
8 ) Neintoarcerea lucrului luat cu imprumut;
9) Neimplinirea datoriei cerute de slujba pe care o are cineva, adica primirea unei plati fara a munci;
10) Trairea din cersetorie, atunci cand cineva poate sa-si castige hrana prin munca;
11) Insusirea lucrurilor inchinate lui Dumnezeu sau lasate prin daruri si testamente Bisericii (sacrilegiu);
12) Vanzarea si cumpararea pe bani a harului sfintitor, adica cumpararea cu bani, si nu dobandirea prin vrednicie, a puterii de a savarsi slujbe bisericesti (simonie).

153. Este furtul un pacat greu?
Da, furtul este un pacat greu, fiindca loveste in datoria de a fi drepti si a iubi pe aproapele nostru.
Sfantul Apostol Pavel il numara printre pacatele care il lipsesc pe faptuitor de imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 10).
Deci, datoria crestinului este sa-si castige cele de trebuinta numai prin munca cinstita si nicidecum sa-si insuseasca pe nedrept lucrurile straine.

154. Care este porunca a noua?
Porunca a noua este: „Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau” (les. 20, 16).

155. Ce opreste aceasta porunca?
Aceasta porunca opreste minciuna, care inseamna tainuirea cu stiinta si vointa a adevarului, pentru a insela, rataci si pagubi pe altul.

156. Cum se poate savarsi minciuna?
Minciuna se savarseste cu vorba, cu scrisul, cu fapta sau si numai cu anumite semne, sau cu tacerea. De pilda, cineva stie ca ceea ce se spune despre altul nu este adevarat si, totusi, nu arata adevarul, ci tace, zambeste sau face un semn de intarire a celor spuse.

157. Care sunt chipurile minciunii?
Minciuna poate lua diferite chipuri. Iata pe cele mai insemnate dintre ele:
1) Marturia mincinoasa, juramantul stramb si para nedreapta impotriva aproapelui;
2) Naravul de a adauga cate ceva la adevarul lucrurilor, adica de a inflori mereu lucrurile, incat nu se mai poate sti care este adevarul. De asemenea, naravul de a te lauda cu lucruri pe care nu le ai, sau de a tainui pe cele avute, spre a insela pe altii;
3) Viclenia sau vorba cu doua intelesuri, din care nu se poate deosebi adevarul si prin care se urmareste inselarea cuiva;
4) Prefacatoria (falsitatea), adica ascunderea minciunii sub chipul prieteniei, dragostei si al binefacerii, spre a insela si pagubi pe altii;
5) Lingusirea, care inseamna laudarea cuiva pentru insusiri pe care acela nu le are, in scopul castigarii de foloase nemeritate;
6) Fatarnicia (ipocrizia), adica primirea fara gand curat a parerilor si spuselor altuia, pentru a castiga foloase deosebite de pe urma acestui lucru. Cei cuprinsi de fatarnicie una gandesc si alta spun si fac. De pacatul fatarniciei se fac vinovati si cei care se arata ca tin randuielile bisericesti, pe cand, de fapt, nu le tin. Pe vremea Mantuitorului cadeau in pacatul fatarniciei mai ales fariseii si carturarii; de aceea rninciuna prin fatarnicie se mai numeste si fariseism;
7) Grairea de rau, clevetirea sau calomnia, prin care se pun pe seama cuiva cuvinte rele pe care acela nu le-a spus, sau fapte rele pe care nu le-a facut, cu gandul de a-i face rau. Tot aici se numara si raspandirea celor nascocite pe seama cuiva.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de înscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum