Despre pacat (I)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre pacat (I)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-06, 5:21 am

DESPRE PACAT

77. Ce este pacatul?
Pacatul este calcarea cu deplina stiinta si cu voie libera, prin gand, cuvant sau fapta, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru ca voia lui Dumnezeu se arata in legile Sale, de aceea pacatul se mai numeste si faradelege.

78. Care este originea pacatului?
Dupa invatatura Bisericii noastre, pacatul si-a luat inceputul odata cu caderea stramosilor, in rai. Caci citim in Sfanta Scriptura: „precum printr-un om (Adam) a intrat pacatul in lume si prin pacat, moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el” (Rom. 5, 12). Pacatul nu tine insa de firea omului, ci el s-a ivit prin intrebuintarea rea a voii libere cu care a inzestrat Dumnezeu pe om. Deci originea pacatului nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu nu este urzitorul pacatului si nici nu-l voieste, dar il ingaduie, fiindca nu voieste sa stirbeasca libertatea de vointa a omului. Sfantul Antonie cel Mare spune: „Raul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de buna voie s-au facut dracii rai, ca si cei mai multi dintre oameni... Nu cele ce se fac sunt pacate, ci cele rele, dupa alegerea cu voie... Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele bune, impotriva lui Dumnezeu”632 (Filocalia, vol. 1, p. 14 si 20).

79. Care sunt semnele dupa care se poate cunoaste pacatul?
Semnele dupa care se cunoaste pacatul sunt:
1) Intrebuintarea deplina a mintii. Unde nu exista judecata deplina a mintii, nu exista nici pacat. Faptele copiilor mici, ale nebunilor si ale tuturor celor lipsiti de judecata mintii pot fi impotriva legilor, dar nu sunt socotite pacate.
2) Libertatea voii. Faptele rezultate de la om impotriva voii sale, de asemenea pot fi impotriva legii, dar nu sunt socotite pacate.
3) Cunoasterea legii impotriva careia este indreptata fapta, sau cel putin sa fi fost cu putinta cunoasterea acestei legi.

80. Cum se naste pacatul?
Chipul in care se naste pacatul il arata Sfantul Apostol Iacov:
„Nimeni sa nu zica atunci cand este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit... Ci fiecare este ispitit cand este tras si amagit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iacov 1, 13, 15).
Din cuvintele acestea se intelege foarte limpede ca radacina pacatului sta in pofta.
Pofta lasata sa se intareasca in sufletul omului, fara a fi alungata, il atrage, adica il ispiteste pe om. Din pofta intarita se naste pacatul, care la randul lui aduce moartea. Fericitul Diadoh al Foticeii spune: «Raul nu este in fire, nici nu este cineva rau prin fire. Caci Dumnezeu nu a facut ceva rau. Cand insa cineva, din pofta inimii, aduce la o forma ceea ce nu are fiinta, atunci aceea incepe sa fie ceea ce vrea cel ce face aceasta»633 (Filocalia, vol. 1, p. 340).
Deci, pacatul se savarseste prin voia libera a omului, dar nasterea lui depinde de unele pricini, dintre care cele mai insemnate sunt ispita si ocazia la pacat.

81. Ce este ispita?
Ispita este indemnul la pacat. Ea trezeste pofta spre a dobandi ceva prin calcarea legii morale.
Aceasta pornire vine sau dinauntrul cuiva, adica din firea lui slabita de pacatul stramosesc, sau din afara.
Ispita dinauntru este prilejuita de:
1) Pofta trupului (mancare, bautura, desfranare);
2) Pofta ochilor (bogatie); si
3) Pofta inimii (trufia vietii, mandrie), dupa cum citim in Sfanta Scriptura: „Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).
Ispita din afara vine de la diavol si de la lume.
Ca ispitele vin de la diavol, ne arata insasi Sfanta Scriptura. Astfel, Mantuitorul zice: „Simone, Simone, iata Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau” (Luca 22, 31). Iar Sfantul Apostol Petru spune lui Anania, care ascunsese o parte din pretul unui ogor vandut: „Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca sa minti tu Duhului Sfant?” (Fapte 5, 3).
Chipul in care ispiteste diavolul este mai ales atatarea gandului omului cu felurite inchipuiri, care in locul binelui adevarat infatiseaza un bine inselator si pierzator de suflet.
Ispitele de la lume inseamna indemnul la pacat venit din partea oamenilor rai, care atata in altii felurite pofte si porniri pacatoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte.

82. Poate crestinul sa biruiasca ispitele?
Da. Crestinul, ajutat de harul dumnezeiesc, poate birui chiar si ispitele cele mai puternice, mai ales ca Dumnezeu nu-l lasa sa fie ispitit peste puterile lui. „Credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui sa fiti ispititi mai mult decat puteti; ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda” (I Cor. 10, 13).
Pe pamant, crestinul nu este ferit de ispite. Dar ispitele in sine nu sunt inca pacate si, daca le infrunta cu barbatie, ele pot fi de folos credinciosului, intarindu-l in virtute. „Fericit este barbatul care rabda ispita, caci, lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (Iacov 1, 12). Daca insa credinciosul nu se impotriveste ispitelor sau isi atata poftele sale, atunci ispitele il duc la pacat.
Cum ca ispitele pot fi biruite, gasim pilde in Sfanta Scriptura. Astfel, in Vechiul Testament, dreptul Iov iese biruitor din lupta impotriva ispitelor cu care se apropiase diavolul de el. In Noul Testament, Mantuitorul a fost ispitit de diavolul, dupa ce postise 40 de zile si 40 de nopti. Diavolul, adica, socotind ca o slabire a trupului va aduce dupa sine si o slabire a sufletului, s-a apropiat de Mantuitorul cu felurite ispite, pe care insa Mantuitorul le-a biruit (Matei 4, 1-11).

83. Care sunt mijloacele prin care se pot birui ispitele?
Mijloacele cele mai potrivite, cu ajutorul carora se poate duce lupta biruitoare impotriva ispitelor, sunt:
1) Rugaciunea. „Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita” (Luca 22, 40);
2) Lupta cu curaj. „Stati impotriva diavolului si va fugi de la voi” (Iacov 4, 7);
3) Privegherea asupra poftelor. „Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita” (I Petru 5, 8 ).
Cuviosul Parinte Marcu Ascetul spune: «Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci in ele»634 (Filocalia, vol. 1, p. 249).

84. Ce este ocazia la pacat?
Prin ocazie la pacat intelegem imprejurarile din afara care pot da omului prilej de pacatuire, chiar fara ispita. Acela care nu se fereste de ocazia la pacat si nu infrunta ispitele dovedeste o invoire tacita cu aceste inceputuri ale pacatului. El sufera adica pornirea spre pacat, atata poftele dinauntru si staruie in placerea acestei atatari. Aceasta placere pacatoasa, impreuna cu dorinta si hotararea de a pacatui, alcatuiesc pacatul dinauntru, care se arata in afara prin cuvant si fapta.

85. Ce este viciul?
Viciul este voia statornica de a calca legea morala. Prin multa pacatuire se naste vointa statornica de a calca legea morala. Pacatul, adica, patrunde atat de adanc in suflet, incat cel ce se gaseste in starea aceasta, simte multumire in a starui in faradelegi. Cel vicios savarseste pacat dupa pacat si ajunge sa se impietreasca in fapte rele, incat cu greu se mai poate desface din robia pacatului.
Ceea ce este virtutea pentru faptele bune, este viciul pentru faptele rele.

86. Cum poate fi inlaturat viciul?
Viciul poate fi inlaturat prin hotararea tare a voii, ajutata de harul sfintitor, de a nu mai pacatui. Apoi, trebuie inlaturate pricinile care au lucrat la inradacinarea pacatului, ca: ispitele, educatia gresita, lipsa de supraveghere, precum spune Sfantul Apostol Pavel: „Drept aceea omorati madularele voastre cele pamantesti..., dezbracandu-va de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui, si imbracandu-va cu cel nou, care se innoieste spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit... Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii” (Col. 3, 5-14).

87. Ce este obiceiul pacatos?
Obiceiul pacatos este rodul repetarii aceluiasi pacat si se arata in usurinta de a savarsi pacatul acesta la orice prilej, cum face, de pilda, mincinosul.
Obiceiul pacatos este foarte primejdios pentru mantuirea sufletului, fiindca el slabeste puterea voii spre bine si se preface usor in viciu. De aceea, crestinul trebuie sa fie cu bagare de seama la el si sa caute a-l inlatura prin voia sa de a nu mai pacatui.

88. Cum trebuie judecat pacatul?
Pacatul trebuie judecat cu asprime si iata pentru ce:
Prin jertfa de pe Cruce, Mantuitorul a recastigat, pentru cei ce cred in El, harul sfintitor pierdut prin pacatul stramosesc, precum si putinta de a se mantui si a dobandi fericirea vesnica. Prin pacat insa, credinciosul nesocoteste jertfa Mantuitorului, se arata nemultumitor fata de Ziditorul si Binefacatorul sau ceresc si-si primejduieste mantuirea sufletului, pentru dobandirea careia el trebuie sa jertfeasca toate bunurile pamantesti, caci „Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” (Marcu 8, 37).
Pacatul aduce nenumarate suferinte, care slabesc si otravesc puterile sufletesti, nimiceste viata trupeasca prin felurite patimi si boli si distruge buna intelegere dintre oameni. Prin aceasta sufera si randuiala de obste, cea intemeiata pe randuiala morala voita de Dumnezeu.
Pacatul, deci, trebuie judecat foarte aspru, fiindca el nesocoteste poruncile lui Dumnezeu si-l face pe credincios dusmanul Tatalui sau ceresc. De aceea, pacatul nu ramane fara pedeapsa.

89. Care este pedeapsa pacatului?
Pedeapsa pacatului este blestemul lui Dumnezeu. Dreptatea dumnezeiasca cere ca fiecare fapta, buna sau rea, sa-si aiba plata ei, pentru ca Dumnezeu, dupa cum citim in Sfanta Scriptura: „Va rasplati fiecaruia dupa faptele lui” (Rom. 2, 6).
Faptele sunt judecate mai intai de constiinta morala a credinciosului. Fapta buna aduce multumire, liniste si fericire, pe cand fapta rea aduce tulburare launtrica, neliniste chinuitoare si mustrare neincetata din partea constiintei.
Mustrarile constiintei sunt mai amare decat durerile trupesti si ele arunca uneori pe pacatos in ghearele mortii, cum l-au aruncat pe Cain, ucigatorul de frate, sau pe Iuda, vanzatorul Mantuitorului.
Uneori insa constiinta nu-si rosteste judecata ei, fiind slabita si adormita prin pacat. Alteori se pare ca pacatosul ramane nepedepsit de Dumnezeu. Totusi, dreptatea lui Dumnezeu nu ramane fara urmare. Dumnezeu incearca pe unii spre a-i intari si mai mult in credinta, trimite suferinte altora spre ispasirea pacatelor si se arata rabdator fata de cei nelegiuiti pana in clipa mortii lor.
Adevarata rasplata si pedeapsa urmeaza insa in viata viitoare. „Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale” (Matei 16, 27). „Si se vor aduce inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre... Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii... Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este pregatit diavolului si ingerilor lui... Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica” (Matei 25, 31-46).

90. De cate feluri este pacatul?
Pacatul este de doua feluri:
1) Stramosesc, adica savarsit de stramosii nostri, Adam si Eva, in rai, si care prin nastere se mosteneste de fiecare. El se sterge prin Taina Sfantului Botez;
2) Personal, adica pacatul savarsit de fiecare credincios in parte.

91. Pacatele personale sunt toate deopotriva de grele?
Nu. Mantuitorul spune lui Pilat: „Cel ce M-a predat tie mai mare pacat are” (Ioan 19, 11), iar Sfantul Apostol Ioan spune: „Este pacat de moarte... si este pacat nu de moarte” (I Ioan 5, 16).
Din aceste cuvinte intelegem ca sunt pacate grele sau de moarte si pacate usoare, sau care pot fi iertate.

92. Care pacate se numesc usoare?
Usoare sau cu putinta de iertat se numesc acele pacate prin care credinciosul, dintr-o slabiciune a voii si a cunoasterii sale, se abate in chip usor de la legea morala si de la calea mantuirii. Ele nu au ca urmare pierderea harului dumnezeiesc, ci numai o slabire a lucrarii harului in sufletul credinciosului.
Afara de Mantuitorul si de Sfanta Fecioara Maria, nimeni nu a fost scutit de pacate usoare, nici chiar dreptii: „Cel drept cade de sapte ori si tot se scoala” (Pilde 24,16). Iar Sfantul Apostol Iacov spune: „Toti gresim in multe chipuri; daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa infraneze si tot trupul” (Iacov 3, 2). De asemenea, Sfantul Apostol Ioan spune: „Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi” (I Ioan 1, 8 ).
Pacatele usoare nu trebuie insa privite cu nebagare de seama, caci ele sunt urate lui Dumnezeu si daca nu se sterg prin pocainta, duc la pacate grele.

93. Ce sunt pacatele grele?
Grele sunt pacatele acelea prin care cineva, cu multa rautate a voii sale, savarseste lucruri oprite in mod lamurit de poruncile dumnezeiesti. Pacat greu savarseste cineva si atunci cand nu implineste de voie poruncile dumnezeiesti, din care pricina raceste in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.
Pacatele grele se mai numesc si pacate de moarte, fiindca rapesc credinciosului harul dumnezeiesc, care este viata lui, si-i pregatesc moartea, adica chinurile iadului (Iacov 1, 15; 1 Cor. 6, 9-10).

94. Pacatele grele sunt de un singur fel?
Nu. Dupa „Marturisirea Ortodoxa”, pacatele grele sunt de trei feluri:
1) Capitale;
2) Impotriva Duhului Sfant;
3) Strigatoare la cer.

95. Care sunt pacatele capitale?
Capitale sunt pacatele acelea care izvorasc nemijlocit din firea omeneasca, slabita prin pacatul stramosesc (Marcu 7, 21). Se numesc astfel, fiindca infatiseaza cele mai de seama cai ale voii pacatoase si sunt radacina celor mai multe pacate.
Ele sunt urmatoarele sapte: 1) Mandria, 2) Iubirea de argint, 3) Desfranarea, 4) Pizma sau invidia, 5) Lacomia, 6) Mania si 7) Lenea.

96. Ce este mandria?
Mandria, care, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, izvoraste din inima omului (Marcu 7, 21-22), este pretuirea de sine peste masura si atitudinea de superioritate sau de dispret fata de ceilalti oameni.
Deoarece prin mandrie au cazut atat ingerii cei rai, cat si cei dintai oameni, mandria este privita ca inceputul pacatului.
Ispita mandriei este foarte intinsa. Nu este credincios care sa nu fie ispitit de acest pacat. Insusi Mantuitorul a fost ispitit spre acest pacat de catre diavol, la inceputul lucrarii Sale in lume (Matei 4, 8-9).
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de inscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum