Despre parastase, pomeni si soroace

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre parastase, pomeni si soroace

Mesaj  Admin la data de 2009-09-05, 10:04 pm

PARASTASE, POMENI SI SOROACE

268. Ce este si ce inchipuie coliva, care se face la inmormantari si parastase?
Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; 1 Cor. 15, 36 s.u.)575 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 371, p. 249, comp. si Mitrofan, op. cit., pag. 172, 173).
De aceea, la binecuvantarea colivei de catre preot, si anume, cand se canta «Vesnica pomenire», rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganand-o pe maini, in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru inchipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvantarea ei.
Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau Sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvanteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai produs toate cu cuvantul Tau...»*.

269. Ce sunt pomenile si ce rost au ele?
Pomenile sau praznicele mortilor sunt mesele care se fac in cinstea si pomenirea mortilor. Ele sunt ramasite ale vechilor agape sau mese fratesti, cu care era impreunata in vechime slujba inmormantarii.
Despre ele pomenesc vechile randuieli bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli (Cartea VIII, cap. 44), si alte scrieri vechi crestine: «Noi ii poftim pe saraci si nevoiasi la ospat, pentru ca astfel serbarea noastra sa devina pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine placuta lui Dumnezeu»576 (Talcuire la cartea Iov (atribuita lui Origen), cart. III, Migne, P. G., XVII, col. 517).
Tot pomana se numeste si orice fapta de milostenie facuta pentru pomenirea si folosul mortilor, ca de pilda hainele sau lucrurile care se dau saracilor si care sunt binecuvantate de preot printr-o molitva deosebita.

270. Ce trebuie sa credem despre cei ce isi dau trupurile sa fie arse la crematoriu?
Arderea trupului inseamna nimicirea lui. De aceea, isi ard trupurile dupa moarte numai cei ce isi inchipuie ca totul se sfarseste cu moartea si ca dupa moarte nu mai e nimic. Dar noi, crestinii, credem cu tarie in vesnicia sau nemurirea sufletului si in invierea trupurilor, adica in realcatuirea lor din elementele din care au fost compuse si in reunirea lor cu sufletul, pentru a fi judecate si rasplatite impreuna cu sufletele cu care au si vietuit pe pamant577. Pentru noi, trupul omului este templul lui Dumnezeu, intru care locuieste Sfantul Duh, precum zice Sfantul Apostol Pavel (I Cor. 3, 16-17; 6,19); este locas al sufletului si infrant cu acesta, atat la rasplata cat si la pedeapsa578 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. cit., VII, trad. rom. p. 149-150). Se cuvine deci sa fie cinstit si ingrijit si dupa despartirea lui de suflet, iar nu ars ca un lucru netrebnic. Sfintele Moaste, adica ramasitele trupesti ale Sfintilor, pastrate uneori m chip minunat, sunt o dovada vie a cinstirii pe care noi o dam trupurilor si a darurilor minunate pe care harul lui Dumnezeu le toarna in trupurile celor ce I-au bine placut. De aceea, noi ingropam pe morti in pamant, pentru ca Dumnezeu insusi a zis lui Adam: „ca pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Fac. 3, 19). Asa ne invata Sfanta Scriptura si in alte locuri, ca de pilda: „Tot pamantul in pamant va merge, de unde s-a si zidit” (Iov 34, 15). Iar ca pilda vie avem pe Mantuitorul insusi, Care a fost ingropat si a stat in sanul pamantului trei zile, facandu-Se „incepatura invierii celor adormiti” (I Cor. 15, 20).

271. Ce sunt mormintele si cimitirele si ce rost au ele pentru noi crestinii?
Mormintele si cimitirele sunt locuri de odihna si liniste in care asezam trupurile repausatilor nostri, in asteptarea invierii si a Judecatii de apoi. Desi plecati dintre noi, cei repausati raman astfel mai departe langa noi, prin osemintele lor. Mormintele lor pastreaza vie in sufletele noastre amintirea celor ce dorm in ele si legatura nevazuta cu ei. Totodata ele tin treaz in noi gandul la moarte si ne indeamna sa ne pregatim pentru ea. „Privind mormintele - zice Sf. Ioan Gura de Aur -, daca sufletul dormiteaza, tresare indata, iar de este treaz si vrednic, se face si mai vrednic... Vederea mormintelor imboldeste pe fiecare dintre noi sa cugete, fara voia lui, asupra sfarsitului nostru propriu, iar cine a luat la sine aceasta incredintare nu se va lasa pe sine lesne in mrejele pacatului. Pentru aceasta un intelept dadea sfatul ce zice: in tot ce veti spune, cugetati la clipele cele de pe urma si niciodata nu veti pacatui”579 (Talmaciri alese din Sf. Ioan Gura de Aw, p. 82).

272. Pentru ce se pune cruce la capataiul mortilor?
Pentru ca Sfanta Cruce este semnul credintei celui adormit, semnul lui Hristos si al biruintei Lui impotriva mortii. Crucea, care strajuieste deci mormantul crestinului, arata ca cel ce doarme sub scutul ei a adormit intru Hristos si cu nadejdea ca se va scula impreuna cu El la invierea cea de obste.

273. Prin ce se arata grija noastra fata de cei repausati?
Prin inmormantarea lor dupa datina crestineasca si prin savarsirea rugaciunilor si slujbelor oranduite de Biserica pentru pomenirea lor. De aceea, trebuie sa pomenim pururea pe raposati si sa ne rugam pentru dansii, atat in rugaciunile noastre personale, de fiecare zi, cat si prin slujbele si randuielile asezate de Biserica pentru aceasta, la soroacele cuvenite.

274. Care sunt soroacele sau termenele pentru pomenirea celor raposati?
Ziua a treia, a noua si a patruzecea dupa moarte; la trei, sase si noua luni si la un an dupa moarte; apoi in fiecare an pana la sapte ani dupa moarte.

275. De ce se face pomenirea la aceste soroace?
Se face la trei zile, in cinstea Sfintei Treimi, intru Care ne mantuim si in amintirea invierii celei de a treia zi a Domnului, Care, sculandu-Se din morti, S-a facut parga sau incepatura si chip al invierii celor adormiti; la noua zile, pentru ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele noua cete ingeresti si in amintirea orei a noua in care Domnul, inainte de a muri pe Cruce, a fagaduit talharului Raiul, pe care ne rugam sa-1 mosteneasca si raposatii nostri; la patruzeci de zile (sase saptamani), in amintirea inaltarii la cer a Domnului care a avut loc la patruzeci de zile dupa inviere, pentru ca sufletul celui raposat sa se inalte si el la cer; la trei luni, la sase luni, la noua luni si la un an, in cinstea si slava Sfintei Treimi, dupa pilda crestinilor din primele veacuri, care praznuiau in fiecare an ziua mortii mucenicilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo580 (Vezi Asezamintele Sf. Apostoli, cart. VIII, cap. 42; Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 372, p. 250, comp. si Mitrofan, op. cit., p. 169-172).
Termenul de sapte ani, cand se face pentru cea din urma oara datornica pomenire anuala a raposatului, e numar sfant (cele 7 zile ale facerii lumii) si se socoteste ca atunci trupul omului e cu totul desfacut in tarana. De aceea, in randuiala manastirilor, atunci cand se implinesc sapte ani de la ingroparea calugarilor, se face dezgroparea osemintelor si asezarea lor in racla sau osuar, ori in gropnita de obste.

276. Cum se numeste slujba care se face la aceste soroace, pentru pomenirea repausatilor?
In cartile de slujba se numeste panihida (panahida), dar in popor poarta de obicei numirea de parastas, de la cuvantul grecesc Paristimi a se infatisa inaintea cuiva, a mijloci, deci rugaciune de mijlocire pentru raposati.
Parastasul nu e altceva decat o prescurtare a slujbei inmormantarii. Partea de capetenie o alcatuiesc rugaciunile de dezlegare si iertare, rostite de preot la sfarsitul slujbei, urmate, ca si la inmormantare, de «Vesnica pomenire». Se savarseste in biserica, dupa Liturghie, iar cand e cu putinta, si la mormant. La parastas se aduc intru pomenirea celui raposat coliva, paine si vin din care se toarna jos peste mormantul celui raposat.

277. Se pot face parastase in tot timpul anului?
Nu se pot face parastase in urmatoarele zile si rastimpuri din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru ca Duminica, amintind ziua invierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de intristare.
b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase Duminica, cel putin in Duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se intuneca bucuria Praznicului cel Mare al invierii.
c) De la lasatul secului de carne pana la sambata intaia din Postul Mare, sambata Sf. Teodor.
d) Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii.
e) La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.
In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi si vineri), deoarece in aceste zile nu se face Liturghie obisnuita sau deplina (can. 49 Laodiceea).

278. Ce sunt „sarindarele”?
Cuvantul «sarindar», de la cuvantul grecesc sarantafia, inseamna pomenirea unui raposat sau a unui pomelnic intreg de raposati la 40 de Liturghii in sir, mai ales in primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne indeamna sa facem Sf. Simion al Tesalonicului581 (Despre sfarsitul nostru, cap. 269-370, p. 248-249). Sarindarele se dau de obicei la Sfintirea unei biserici sau a unei fantani, cand vine preot nou in sat. Ele se numesc de obste, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii, una dupa alta, si particulare, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii razlete. La sfarsitul celor 40 de Liturghii se face parastas si se pomenesc raposatii tuturor credinciosilor care au dat pomelnice, ceea ce se numeste dezlegarea sau slobozirea sarindarelor.
In unele parti, se mai obisnuieste a se face pomenirea neintrerupta a raposatilor, adica la toate Liturghiile de peste an. Lucrul acesta se face mai ales in manastirile unde Sfanta Liturghie se savarseste neintrerupt, in fiecare zi. Pomelnicul cu numele viilor si raposatilor de pomenit, care se da in acest caz, se numeste pomelnic anual.

279. Cand si cum pomeneste Biserica pe cei repausati?
In afara de pomenirile facute de rudele si urmasii raposatului, la soroacele aratate pana acum, Biserica face si ea insasi pomenirea raposatilor si se roaga pentru ei zilnic, mai in toate slujbele sale, ca de pilda la Litie si Miezonoptica, dar mai ales la Liturghie. Aici pomenirea se face de mai multe ori, dar indeosebi la Proscomidie, la iesirea cu cinstitele Daruri si dupa Sfintirea Darurilor, in cursul rugaciunii de mijlocire generala pentru vii si morti, cand preotul pomeneste in taina pe toti repausatii, cu cuvintele «Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti intru nadejdea invierii si a vietii celei de veci si-i odihneste pe dansii, Dumnezeul nostru, unde straluceste lumina fetei Tale»582 (Liturghierul, ed. 1987, p. 154). Nimic altceva nu este mai de folos pentru cei adormiti decat a aduce pentru dansii Jertfa cea fara de sange sau a fi pomeniti in timpul savarsirii ei. Lucrul acesta le pricinuieste multa usurare si bucurie583 (Vezi de pilda Asezamintele Sfintilor Apostoli, cart. VI, cap. 30 (trad. rom. cit., p. 179); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V mistagogica, cap. 9-10 (trad. D. Fecioru, p. 570-571); Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 373, p. 250, cap. 369-370, p. 248-249; Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, cap. 42-47, trad. rom. p. 94-103 s.u.). De aceea, pe langa parastasele cu Liturghie, pe care le facem anume pentru raposati, e bine sa aducem prescura si pomelnic cu numele lor, pentru a fi pomeniti de catre preot la fiecare Liturghie.
Dar in afara de pomenirea zilnica a raposatilor, Biserica are in cursul anului bisericesc si zile anume oranduite sau inchinate pomenirii generale a tuturor celor raposati, din toate vremurile si din toate locurile.

280. Care sunt aceste zile si care e temeiul asezarii lor?
Mai intai Biserica pomeneste pe raposati in toate sambetele de peste an. Sambata e ziua din cursul saptamanii inchinata amintirii tuturor Sfintilor si raposatilor, pentru ca cuvantul Sambata (adica Sabat) inseamna odihna; e ziua in care Dumnezeu S-a odihnit dupa zidirea lumii si in care, deci, cerem si noi odihna celor raposati, dupa ostenelile si alergarea din aceasta viata584 (Sinaxarul la Sambata lasatului sec de carne, in „Triod”) si pentru ca Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar sufletul s-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii cei din veac adormiti. Lucrul acesta ni-l amintesc si cantarile (stihirile) de la slujba Vecerniei si Utreniei sambetelor din Octoih, in care marim pe sfinti si ne rugam pentru raposati. De aceea, parastasele se fac de regula sambata. Parastasele care se fac duminica, mai ales in orase, nu sunt potrivite cu bucuria invierii, pe care o praznuim in aceasta zi.
Dar mai cu osebire face Biserica pomenirea de obste a tuturor repausatilor in anumite sambete din cursul anului, numite sambetele mortilor, si anume:
a) Sambata Rusaliilor (numita si Mosii de vara, adica ziua de pomenire a mosilor si stramosilor nostri), pentru ca pogorarea Sfantului Duh, care se va serba a doua zi, sa se faca si asupra celor adormiti, izbavindu-i din stricaciune si din pedeapsa. Se aduc la biserica si se impart la morminte mancaruri, fructe, haine si vase (oale si strachini).
b) Sambata lasatului sec de carne (numita Mosii de iarna), deoarece Duminica urmatoare fiind inchinata pomenirii infricosatei Judecati, facem rugaciune pentru raposati, ca Dumnezeu sa Se indure de ei la Judecata de apoi585 (Ibidem).
Se mai obisnuieste, de asemenea, a se face parastase mai cu osebire in Sambata a doua, a treia si a patra din Postul cel Mare, pentru ca in celelalte zile din acest timp al Postului nu se savarseste Liturghie si deci nu se pot face nici parastase pentru cei raposati; de asemenea, in Sambata lui Lazar, dinaintea Floriilor, cand praznuim amintirea invierii lui Lazar de catre Domnul, rugandu-ne ca Domnul sa invieze si pe raposatii nostri, la vremea cuvenita. De altfel e ultima data cand se mai pot face parastase pana la Duminica Tomii.

281. In ce alt chip mai putem arata grija fata de raposati in afara de pomenirea lor in rugaciuni si slujbe?
Cinstirea celor raposati se arata nu numai prin rugaciunile sau slujbele si milosteniile ce le facem pentru ei, ci si prin purtarea de grija a mormintelor lor. Se cade sa ne aducem aminte de mormintele raposatilor nostri, veghind intai de toate ca de la capataiul lor sa nu lipseasca niciodata Sfanta Cruce. Sa le ingrijim si sa le impodobim, ingradindu-le, semanand pe ele sau imprejurul lor iarba si flori. Sa le cercetam cat mai des, iar in zilele de sarbatoare, sa aprindem la morminte candele si lumanari sau vase cu tamaie, in cinstea raposatilor, asa cum ne indeamna Sf. Parinti si invatatori ai Bisericii, ca Sf. Atanasie cel Mare si Simion al Tesalonicului586 (Vezi Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 287, p. 186-187). Numai asa vom avea dreptul sa pretindem urmasilor nostri ca si ei sa faca la fel cu mormintele noastre, dupa ce ne vom fi mutat de pe pamant.

Admin
Admin

Mesaje: 138
Data de inscriere: 31/08/2009
Localizare: Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum