Despre cultul mortilor

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre cultul mortilor

Mesaj  Admin la data de 2009-09-05, 3:57 pm

IERURGII LEGATE DE MOARTE

248. Care sunt ierurgiile in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru cei morti?
Sunt acele ierurgii si randuieli poruncite de Biserica sau mostenite din practica crestina.

249. Cum se mai numeste grija pentru cei morti?
Se mai numeste cultul mortilor.

250. Cum trebuie sa fie sfarsitul adevaratului crestin?
In rugaciunile ei (ectenia dinainte si de dupa sfintirea Darurilor) Biserica ne indeamna sa cerem de la Dumnezeu, intre altele, «sfarsit crestinesc vietii noastre: fara prihana, neinfruntat, cu pace...», adica in pace cu toata lumea si cu cuget impacat, linistit, fara teama de moarte.

251. Care este grija si datoria crestineasca cea mai de seama a celor vii fata de cei ce-si dau sufletul?
Ca acestia din urma sa moara spovediti si grijiti (impartasiti) si cu lumanarea aprinsa in mana.

252. De ce este atat de trebuincioasa spovedania si impartasirea pe pragul mortii?
Pentru ca marturisirea pacatelor, mai mult decat oricand in cursul vietii, aduce celui pe moarte iertarea acestor pacate, linistirea cugetului, impacarea cu Dumnezeu si cu semenii pe care ii va fi nedreptatit, urat sau pagubit cu ceva, sau cu care va fi fost certat. Cat priveste Sfanta impartasanie, ea, fiind arvuna vietii vesnice si chezasia invierii (Ioan 6, 54), alcatuieste merindea cea mai scumpa si mai de pe urma, de care nici un crestin nu trebuie lipsit si pe care repausatul o ia cu sine pe drumul cel lung al vesniciei. Asa ne povatuiesc Sfintii Parinti adunati in Soborul cel dintai din toata lumea (Niceea, 325), in cel de al 13-lea canon al lor: «Iar pentru cei ce pleaca (din viata), sa se pazeasca si acum legea veche si canoniceasca, incat daca pleaca cineva, sa nu fie lipsit de merindea cea mai de pe urma si cea mai trebuincioasa...»565 (Vezi de asemenea Sf. Grigorie de Nissa, can. 5.). Sfantul Trup si Sange va fi pentru sufletul celui raposat cel mai bun tovaras, scut si aparator in fata Tronu-lui Judecatii.
Astfel, crestinul spovedit si impartasit isi poate astepta si intampina moartea cu mai mult curaj si cu seninatate566 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 360, p. 242-243). De aceea, cea din urma impartasire - aceea care se da pe patul mortii - poarta in popor numele de Grijanie, adica grija cea mai de capetenie si mai de pe urma pe care se cuvine sa o avem aici pe pamant pentru mantuirea sufletului nostru. Iar trecerea cuiva din viata fara spovedanie si fara grijanie este socotita, pe drept cuvant, nu numai ca o mare paguba pentru sufletul celui raposat, ci si un mare pacat pentru cei ai lui, ramasi in viata, daca lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grija. De aceea, cand se face pomenire sau parastas pentru astfel de morti, numele lor e insotit de aratarea «mort negrijit si nespovedit», iar uneori si «fara lumanare».

253. De ce se pune lumanare aprinsa in mainile celui ce trage sa moara?
Pentru ca lumina este, pe de o parte, calauza sufletului pe calea cea fara de intoarcere, risipind intunericul mortii, iar pe de alta parte ea inchipuie pe Hristos si Evanghelia Sa, caci El a spus: „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8, 12; II Cor. 4, 4, 6). Avand deci lumanarea in mainile sale, omul trece la cele de dincolo impreuna cu Hristos si avand cu el „lumina vietii” celei vesnice, pe care a primit-o inca de la botez. Viata pamanteasca a crestinului inceputa cu Hristos se sfarseste astfel tot cu El, pentru a se prelungi in ceruri langa El. Lumanarea aceasta ne aminteste totodata de pilda celor zece fecioare, si anume de candelele aprinse cu care cele cinci fecioare intelepte au intampinat pe mirele lor la miezul noptii (Matei 25, 1-13).
Aceeasi insemnare o au si celelalte lumini si sfesnice care ard imprejurul sicriului, precum si lumanarile aprinse care se dau celor ce iau parte la slujba inmormantarii sau la parastas.

254. De ce se trag clopotele bisericii cand moare cineva?
Ca sa vesteasca si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei i-a parasit, sa-i indemne la rugaciune pentru iertarea pacatelor lui (de aceea toti zic: „Dumnezeu sa-l ierte!”) si sa le aduca si lor aminte ca toti sunt muritori. Glasul clopotului ne duce deodata cu gandul la trambita cu care ingerul va vesti sfarsitul lumii si scularea din morminte, la infricosata Judecata de apoi (Matei 24, 31; 1 Cor. 15, 52; 1 Tes. 4, 16).

255. De ce se scalda trupul raposatului si apoi e imbracat in haine curate?
Urmand pilda celor dintai crestini (Fapte 9, 37), spalam trupurile raposatilor, in semn de curatire, cu apa curata, care aduce aminte de apa botezului, aratand cu aceasta ca cei raposati au trait crestineste567 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 368, p. 248).
Apoi imbracam trupurile in haine noi si curate, inchipuind vesmantul cel nou al nestricaciunii, cu care ele vor invia la ziua judecatii (I Cor. 15,42-44).

256. Pentru ce se aseaza trupul raposatului in sicriu si cu fata spre rasarit?
Se aseaza in sicriu, pentru a fi ocrotit de greutatea pamantului, inainte de putrezire, si pentru a arata ca trupul se afla sub acoperamantul Celui Prea inalt si se odihneste sub umbra Celui Atotputernic (Ps. 90, 91).
Se aseaza cu fata spre rasarit, ca si la botez, pentru ca dinspre Rasarit ne-a venit Hristos, lumina cea adevarata, si tot dinspre Rasarit va veni El la judecata viitoare (Matei 24, 27).
Trupul e acoperit cu o panza alba, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos568 (Tbidem, cap. 362, p. 244).

257. De ce se pune icoana sau cruce pe pieptul celui repausat?
Pentru a arata ca crestinul isi da duhul in Hristos, intru Care si Caruia 1 se incredinteaza la moarte569 (Ibidem, cap. 362, p. 244), iar Crucea Lui este scut si arma impotriva ingerilor rai care cauta sa ia sufletele mortilor.

258. Ce slujba se face la casa celui repausat?
Indata dupa moarte sau inainte de inmormantare, preotul savarseste la casa repausatului panihida sau panahida. Numele acestei ierurgii vine de la cuvantul grecesc Pannihis, care inseamna priveghere sau slujba de toata noaptea, deoarece panihida inlocuieste priveghiile, adica rugaciunile din timpul noptii, care se faceau odinioara in biserici, in ajunul praznicelor mari, sau in case, la capataiul celor repausati.
Aceasta slujba e o prescurtare a slujbei inmormantarii, fiind alcatuita din rugaciunile incepatoare obisnuite, troparele de la inceputul slujbei inmormantarii, rugaciunea «Dumnezeul duhurilor si al tot trupul...» in care ne rugam pentru iertarea si odihna celor raposati, apoi "vesnica pomenire".

259. Cand se face inmormantarea?
De obicei a treia zi dupa moarte, cand se face pentru raposat si prima Pomenire si cand, dupa credinta noastra, sufletul celui repausat paraseste pentru totdeauna pamantul si locurile pe unde a trait, pentru a se inalta la cer570 (Mitrofan, Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte, din frantuzeste, de Iosif, Mitropolit primat, ed. II, Buc. 1899, p. 25). La nevoie inmormantarea se face insa si mai degraba sau mai tarziu.

260. De ce trupul celui repausat e adus la biserica inainte de a fi inmormantat si aici i se face slujba inmormantarii?
Pentru ca aici raposatul se afla pentru cea din urma oara in mijlocul parohiei sau al obstii crestine in care a trait. El isi ia acum ramas bun nu numai de la cei ramasi in viata, ci si de la locasul sfant unde a luat parte la sfintele slujbe, unde a fost botezat, cununat si impartasit. Si, dupa cum in biserica a primit botezul si imbisericirea, adica inceputul vietii sale in Hristos, se cuvine ca tot aici sa i se faca si cea din urma slujba, aceea care binecuvanteaza sfarsitul vietii sale pamantesti si intrarea pe poarta vesniciei.

261. Slujba inmormantarii este oare aceeasi pentru toti cei repausati?
Nu. Biserica a intocmit patru randuieli deosebite ale slujbei inmormantarii: una pentru credinciosii laici sau mireni in varsta, a doua pentru pruncii si copiii pana la sapte ani, a treia pentru diaconi si preoti de mir si a patra pentru calugari si arhierei.

262. Care este partea cea mai de seama din slujba inmormantarii credinciosilor?
Partea cea mai de seama din slujba inmormantarii credinciosilor este molitva de dezlegare («Dumnezeul duhurilor si al tot trupul»), urmata de rugaciunile de iertare, rostite de preot. in acestea, preotul roaga pe Dumnezeu sa dezlege sufletul celui raposat, de orice blestem sau afurisenie, sa-i ierte tot pacatul sufletesc si trupesc, ca sufletul lui sa se odihneasca impreuna cu dreptii, iar trupul sa se dea inapoi firii, desfacandu-se in cele din care a fost alcatuit.

263. Ce inseamna sarutarea cea mai de pe urma, pe care rudele, prietenii si cunoscutii o dau celui repausat?
Aceasta este pecetea dragostei si a unirii, ce leaga pe cei vii cu cei morti si totodata semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi571 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru., cap. 367, p. 247-248). De aceea, in timpul acesta se canta frumoasele si induiosatoarele podobii: «Veniti, fratilor, sa dam mortului sarutarea cea mai de pe urma...» si celelalte, in care Biserica ne zugraveste din nou piericiunea si vremelnicia vietii pamantesti si ne aminteste ca toti vom muri si ne indeamna sa ne rugam cu totii pentru iertarea si odihna celui raposat.

264. Ce inseamna: „Vesnica pomenire”, care se canta repausatului la sfarsitul slujbei inmormantarii, la punerea in mormant si la parastase?
Prin aceasta ne rugam lui Dumnezeu ca, pe de o parte, El sa-Si aduca pururea aminte de cel raposat, cum s-a rugat talharul pe cruce: „Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta!”, iar, pe de alta, noi, cei vii, sa pastram o neintrerupta aducere aminte de dansul, sa nu-1 lasam in uitare, ci sa-1 pomenim totdeauna, rugandu-ne pentru dansul.

265. Se face vreo abatere de la randuiala obisnuita a slujbei inmormantarii, in vreun timp al anului?
Da, si anume in Saptamana luminata, adica intre Duminica invierii si Duminica Tomii. Iata ce ne invata despre aceasta cartea de slujba: „Stiut sa fie ca de va raposa vreunul din crestini de Sfintele Pasti sau in orice zi din Saptamana luminata pana la Duminica Tomii, nu cantam slujba inmormantarii stiute, pentru marirea si cinstirea sarbatorii invierii si pentru ca acestea sunt zile de bucurie si de veselie, iara nu de jale si de plangere. Si toti cati murim intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice, intru Hristos inviem”572 (Molitfelnicul, invatatura dinainte de slujba inmormantarii, din Saptamana luminata, ed. 1984, p. 280).
De aceea, pentru ca bucuria invierii sa nu fie intunecata sau umbrita de jalea si durerea pentru cei morti, din zilele obisnuite, preotul slujeste in asemenea cazuri imbracat in vesminte luminate (albe), iar slujba inmormantarii din aceste zile e alcatuita aproape numai din cantarile invierii. Din slujba obisnuita a inmormantarii se pastreaza numai ectenia pentru morti, condacul „Cu Sfintii odihneste, Hristoase...” si rugaciunile de dezlegare si iertare («Dumnezeul duhurilor...» si celelalte).

266. De ce preotul, la coborarea sicriului in groapa, arunca peste el prima lopata de tarana, in forma de cruce?
Intai pentru a ne aduce aminte de cuvantul Domnului: „Ca pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Fac. 3, 19).
Al doilea, pentru a mangaia pe cei ramasi in viata ca, chiar in pamant, trupul celui raposat ramane tot sub puterea si ocrotirea lui Dumnezeu, deoarece, precum zice Psalmistul: „Al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc intr-insa” (Ps. 23, 1). Sau, precum ne invata Sf. Apostol Pavel: „Caci de viem, Domnului viem, si de murim, Domnului murim; deci, sau de viem sau de murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8 ).

267. Pentru ce preotul varsa cenusa din cadelnita, untdelemn si vin peste trupul raposatului?
Se varsa cenusa, pentru a adeveri cuvantul Sfintei Scripturi ca „pamant si cenusa suntem” (Fac. 18, 27; lov 30, 19; Eccl. 12, 7). Apoi, aceasta cenusa, fiind binecuvantata si Sfintita cu semnul Crucii, prin tamaie, pune pe mort sub scutul lui Hristos pana la inviere573 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Maslu, cap. 287, p. 185).
Untdelemnul este semnul si pecetea lui Hristos, ca si untdelemnul de la Botez. „Atunci (la Botez), ungerea cu untdelemn chema pe candidatul la Botez la luptele cele sfinte; acum insa untdelemnul cel varsat inseamna ca cel adormit a luptat luptele cele sfinte si s-a desavarsit”574 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericeasca, VII, 3 (trad. rom. cit., p. 149), si Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfantul Maslu, cap. 286-287 si Despre sfarsitul nostru, cap. 362, trad. rom. p. 185, 248). Iar vinul, in unele parti amestecat cu untdelemn, iar in altele inlocuit cu Aghiasma, se toarna crucis peste trupul raposatului. Vinul este simbolul sangelui, adica al sevei de viata care curge prin madularele trupului omenesc si il insufleteste. Turnarea lui peste trupul mortului este deci preinchipuirea nemuririi sau a invierii pentru viata cea vesnica, pe care o nadajduim.

Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de inscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum