Rugaciunea domneasca (III)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Rugaciunea domneasca (III)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-05, 2:14 am

53. Ce este ispita si cine este ispititorul?
Ispita este bantuiala cea rea, care amageste si impinge pe credincios sub jugul diavolului411 (Fer. Augustin, op. cit., Cuvantarea LVII, 4, p. 254).
Ispita nu este de la Dumnezeu, ca Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Iacov 1,13), ci, dupa cum zice Origen «daca este un rau ca sa te lasi ispitit (lucru pe care tocmai il cerem sa nu se intample), atunci cum sa nu fie absurd sa ne gandim ca Bunul Dumnezeu, Care nu poate aduce roade rele, 1-ar arunca pe cineva in cele rele?»412 (Origen, op. cit., XXIX, 11; trad. cit., p. 276). Avem de luptat impotriva duhurilor rautatilor din vazduh (Efes. 6, 12). Iar Sfantul Grigorie al Nissei numeste ispititor pe diavolul413 (Sf. Iustin Martirul, Apologia I, c. 65, in „Parinti si Scriitori Bisericesti”, vol. II, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1980, p. 70). Ispita este uneltirea celui necurat; el este cel ce atata in om pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii (I Ioan 2,16). Cu aceste intreite bantuieli a cercat el sa ispiteasca chiar pe Hristos (Matei 4,1-11) si cu ele a dus in ispita pe Eva in rai: „Frumos era la vedere si bun la mancare rodul ce m-a omorat”414 (Octoih, Fericirile, glas 7, Duminica). Diavolul se foloseste de obicei de slabiciunile noastre, adica de impatimirea noastra pentru cele pamantesti, atunci cand ne intinde momeala ispitei. Pescarul care vrea sa prinda un anumit soi de peste agata in carligul unditei o anumita ganganie, ce place indeosebi bietului peste.

54. Ispita este pacat?
Ispita in sine nu este pacat; invoirea cu ispita este pacat. Dumnezeu nu ispiteste, dar ingaduie ispita fie pentru mantuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej sa dovedim taria credintei noastre, si astfel sa avem drept la rasplatire: «Ispitele ce se intampla dreptilor sunt pentru cercare si au si plata»415 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317). Se poate spune, pe buna dreptate, ca ispitele sunt semne ale dumnezeiestii bunavointe, asa cum ii zice Arhanghelul Rafail lui Tobit: „Trebuia sa fii ispitit, fiindca ai bineplacut lui Dumnezeu” (Tobit 13, 13, Vulgata si Cod. Sinaiticus). Pentru aceea, oamenii cei mai bantuiti de ispite sunt tocmai cei ce se tem de Dumnezeu si fac voia Lui, caci satana nu ispiteste pe cel ce-1 are in mana, ci pe acela care ii scapa sau ii zadarniceste planurile lui. Sfantul Efrem Sirul a vazut in vedenie tolanit pe ziduri, la poarta unei cetati pline de desfrau, un singur diavol, care nu facea altceva decat sa se tot suceasca lenes, cand pe o parte, cand pe alta. In schimb, in pustie a vazut un viespar intreg de draci dand tarcoale in jurul unui singur pustnic imbunatatit. „Unde ispita bantuieste mai aprig, acolo se poate spune ca si virtutea este mai mare”416 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia despre statui, 1-2, op. cit., vol. II, p. 567-568).

55. Ispitele folosesc la ceva?
Ispitele ne sunt de mare folos: „Fericit este barbatul care rabda ispita; caci lamurit facandu-se va lua cununa vietii” (Iacov 1, 12; 1, 2, 4).
Ispitele ne trezesc din nepasare, ne smeresc, ne sporesc virtutea (copacul scuturat de vant isi infige radacinile mai adanc), ne maresc dragostea de Dumnezeu, ne ajuta sa ne ispasim pacatele chiar in viata de acum si, in sfarsit, sporesc fericirea noastra vesnica (prin cioplire si lustruire, piatra nestemata capata mai multa stralucire).

56. Atunci, daca nimeni pe pamant nu este scutit de bantuiala ispi-telor, cum trebuie inteleasa cererea: „Si nu ne duce pe noi in ispita”?
Intr-adevar, viata omului pe pamant este o lupta, dupa cum citim in Sfanta Scriptura (Iov 7, 1) si daca cerem sa fim scutiti de lupta cu pacatul nu cerem „ca sa nu fim pusi la incercare, caci asa ceva nu e cu putinta, ci ca sa nu fim biruiti in ispita”417 (Origen, Despre rugaciune, c. XXIX, trad. cit., p. 276). Ne rugam «sa ne intareasca, cu harul Sau, ca sa putem rabda cu tarie si cu barbatie pana la sfarsit caznele ce ni se vor da»418 (Marturisirea ortodoxa, II, XXIII). A nu cadea in ispita, cand suntem bantuiti, a rabda cu tarie si cu barbatie necazurile inseamna a ne impotrivi, a lupta impotriva ispitei, ca legea noastra crestina este lupta (I Cor. 9, 25), iar fara lupta si fara biruinta nu se poate castiga imparatia cerurilor (Matei 11, 12).

57. Puterile noastre singure sunt oare de ajuns pentru lupta impotriva ispitei?
Numai cu puterile noastre nu putem birui ispita; de aceea, atunci cand ispita ne bantuie, sa ne rugam lui Dumnezeu, ca sa ne mantuiasca (scape) cu harul Sau419 (Ibidem, II, XXIII).
Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi peste puterile noastre (I Cor. 10, 13). Olarul nu tine prea mult oalele in cuptor, ca sa nu crape de prea mult foc420 (Sf. Macarie Egipteanul, Omilia XXVI, 3, op. cit., p. 147). Din patania dreptului Iov se vede ca diavolul are asupra omului numai atata putere cata ii ingaduie Dumnezeu (Iov 1, 12); iar daca Dumnezeu ingaduie ispite mari, atunci El da si harul indestulator spre a tine piept incercarilor (II Cor. 12, 9). Harul de impotrivire se dobandeste prin rugaciuni. Cine se ispiteste, dar, sa cada numaidecat la rugaciune; asa au facut Sfintii Apostoli in corabie, cuprinsi de furtuna pe lacul Ghenizaretului (Matei 8, 25).
Rugaciunea este pavaza cea mai puternica impotriva ispitei: „Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita” (Matei 26, 41). Rugaciunea lumineaza mintea si intareste vointa. Asadar, talcul cererii „si nu ne duce pe noi in ispita” este, nu sa ne scape de ispita, ca si Sf. Apostol Pavel a cerut si nu a fost ascultat (II Cor. 12, 7-9), d sa ne izbaveasca de bantuielile ispitelor, care ne-ar putea pravali in pacat; sa ne dea putere sa ne impotrivim, sa luptam si sa biruim ispita.

58. Care este a saptea cerere din Rugaciunea Domneasca?
A saptea cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Ci ne mantuieste (scapa) de cel rau”.

59. Ce se intelege prin cuvantul „cel rau” din aceasta cerere?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti si marilor dascali ai Bisericii, „cel rau” din aceasta cerere este diavolul; „cel rau” este «diavolul cel protivnic, zice Sf. Chiril al Ierusalimului421 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, 18, op. cit., p. 576). Iar Sf. Grigorie al Nissei spune ca ispititorul este diavolul, iar „cel rau” este o alta numire data diavolului422 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., p. 451). El este duhul rautatii, faptuitorul si adevaratul incepator al raului423 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX, la Matei 6, op. cit., vol. VII, p. 165); iar raul pe pamant are obarsia „de la cel rau” (Matei 5, 37).

60. Ce talcuire are cererea a saptea din Rugaciunea Domneasca?
Prin aceasta cerere ne rugam „sa ne pazeasca Dumnezeu de tot raul, adica de pacat si de toata rautatea care atata mania lui Dumnezeu spre pedepsirea noastra”424 (Marturisirea ortodoxa, II, 25).
1. Ne rugam adica sa ne izbaveasca de raul ce bantuie sufletul si in primul rand de pacat si de urmarile lui. Pacatul fiind calcarea cu stiinta si de buna voie a poruncilor lui Dumnezeu, plata lui este moartea (Rom. 6, 23). Cand zicem „si ne izbaveste de cel rau”, cerem apararea lui Dumnezeu impotriva celui rau, pe care dobandind-o suntem tari si aparati de toate cate diavolul si lumea le uneltesc impotriva noastra425 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 60). Si mare nevoie are lumea de acest „ne izbaveste de cel rau”! Mai ales de raul sufletesc, de acel potop de minciuni ce se revarsa asupra lumii prin tot felul de mijloace: de indemnul la dezmat, ura si razbunare; de nestatornicia casatoriilor; de oprirea vinovata a nasterilor de prunci si de alte rele asemenea acestora.
2. „In aceasta cerere trebuie sa intelegem ca ne rugam sa fim feriti de orice alta rautate pe care omul cu greutate o sufera, cum ar fi foamete, ciuma, razboi, foc si alte asemenea”426 (Marturisirea ortodoxa, II, 25). Adica ne rugam sa ne slobozeasca de tot ce ar putea sa ne fie pagubitor vietii trupesti. Negresit, multe din greutatile de acest fel sunt urzituri si mestesugiri tot ale diavolului, macar ca faptasii sunt oameni. De aceea, Mantuitorul zice sa spunem: „Ci ne izbaveste de cel rau”, poruncindu-ne insa sa nu avem nici un fel de amaraciune pe fratii nostri din pricina rautatilor pe care le induram din partea lor, ci sa intoarcem toata ura noastra impotriva acelui duh al rautatii, faptuitorul si adevaratul incepator al raului427 (Sf. Ioan Gura de Aur, op. cit., p. 165).,
3. Vechea carte de invatatura, Marturisirea ortodoxa, ne mai invata inca sa vedem in aceasta cerere o rugaciune si pentru sfarsitul nostru cel mai de pe urma. Pentru acest sfarsit al vietii noastre Biserica la Sfanta Liturghie se roaga ca el sa fie «crestinesc, neinfruntat, cu pace si raspuns bun la infricosatoarea judecata», asa ca prin cererea „ci ne izbaveste de cel rau” ne mai rugam lui Dumnezeu ca la timpul mortii noastre sa alunge de la noi toata bantuiala vrajmasului sufletului nostru si sa ne fereasca de infricosarile diavolului, de munca cea vesnica a iadului si de diavolul cel rau428 (Marturisirea ortodoxa, II, 25 • 429. Ibidem, II, 27).

61. Care este a treia parte a Rugaciunii Domnesti si ce cuprinde ea?
A treia parte a Rugaciunii Domnesti este incheierea: „Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin”.
Incepem Rugaciunea Domneasca printr-o chemare: „Tatal nostru care esti in ceruri...” si o terminam cu o incheiere, careia ii mai zicem si doxologie: „Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci”. In chemare ne-am gasit in starea cea adevarata ceruta de rugaciune, inaltandu-ne duhul catre Dumnezeu, cu incredere ca vom dobandi cele ce vom cere de la El cu cuviinta, de vreme ce de la Tatal nostru cerem. Iar in incheiere ne aratam nadejdea ca vom primi cele pentru care ne-am rugat. Si intrucat El stapaneste lumea si faptura toata I se supune, a Aceluia este puterea si slava si nimeni nici in cer, nici pe pamant, nu-I poate sta impotriva429. Rostind aceasta incheiere-doxologie, parca am zice: «iti cer toate acestea fiindca pe Tine Te cunosc singur si adevarat stapan a toate, cu putere fara de sfarsit, putand face tot ce vrei, avand o marire pe care nimeni nu o poate rapi. Drept aceea, aducem multumita Celui ce a binevoit sa ne dea atatea bunatati si vestim sarbatoreste ca Lui se cuvine toata marirea, toata cinstirea si toata puterea; zic: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin»430 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., p. 451).

62. Ce este si ce inteles are cuvantul „Amin” cu care se incheie Rugaciunea Domneasca?
Cuvantul „Amin” cu care se termina Rugaciunea Domneasca e un vechi cuvant evreiesc, pe care il intalnim numai in Evanghelia Sfantului Apostol Matei de treizeci si una de ori. Cu el se incheie toate rugaciunile si doxologiile si are mai multe intelesuri. Aici insa inseamna: «Asa sa fie»431 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 5, op. cit., vol. IV, p. 24), «Toate sa se faca dupa cum ne-am rugat»432 (Marturisirea ortodoxa, II, 27) si arata increderea neclintita ca Dumnezeu da tot ce-I cerem cu credinta, cu nadejde si dupa voia Lui (Ioan 5, 14-15).
Negresit cuvantul Amin este un raspuns dat si in ziua de azi la Sfarsitul Liturghiei, si Ieronim spune ca poporul in vremea lui incheia Rugaciunea Domneasca, rostita de unul singur, in numele tuturor, cu Amin, spus cu atata insufletire, incat rasunau bisericile ca de bubuitul tunetului.
Biserica intrebuinteaza din cea mai adanca vechime Rugaciunea Domneasca la Sfanta Liturghie, precum si la toate sfintele slujbe, fiindca ea cuprinde tot ce trebuie sa cuprinda o rugaciune. Rostind-o ar trebui sa simtim imbratisarea ingerilor, pentru ca nu mai numim pe Cel ce ne-a zidit: Dumnezeul nostru, ci ii spunem Tatal nostru. Tot crestinul, care crede drept, trebuie sa stie aceasta rugaciune si sa o rosteasca in toate imprejurarile vietii sale433 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., c. 320, p, 318).

RUGACIUNEA BISERICII SI FOLOASELE EI

63. Ce intelegem prin rugaciunea obsteasca sau rugaciunea Bisericii?
Prin rugaciunea obsteasca sau rugaciunea Bisericii se intelege acel fel de rugaciune facuta in numele Bisericii din porunca ei, potrivit nazuintelor ei si dupa randuieli intocmite de ea.
Spre deosebire de rugaciunea particulara, pe care fiecare o poate aduce lui Dumnezeu, Biserica are rugaciune comuna (obsteasca), adica la care iau parte toti credinciosii.

64. Care sunt foloasele acestui fel de rugaciune?
Rugaciunea Bisericii, adica rugaciunea obsteasca, care se savarseste de Biserica prin preotii ei, este de un folos nepretuit. Unindu-ne la rugaciune toti credinciosii, in biserica, avem nadejdea neclintita ca Mantuitorul este in mijlocul nostru, rugandu-Se pentru noi si cu noi, dupa cum a fagaduit: „Daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 19-20). Pe de alta parte, acest fel de rugaciune marturiseste dragostea care uneste inimile credinciosilor si da sfintei slujbe o infatisare mai sarbatoreasca. Ea este semnul vazut al unirii, care face din toti fiii Bisericii un singur trup, dand mai multa putere si mai mare lucrare rugaciunilor, fiindca ravna unora implineste lipsurile altora. Credinciosii adunati in biserica la rugaciune arata unii fata de altii mai multa dragoste, prin pilda de adanca cinstire ce o dau sfintei slujbe. In sfarsit, adunarea laolalta pentru rugaciune a crestinilor seamana cu o tabara de lupta gata sa infrunte cu barbatie navala iadului.

65. Ce este Biserica, privita ca locas de rugaciune?
Biserica este locasul sfant, obstesc (public) in care se preamareste Dumnezeu, se savarseste Taina Sfintei Jertfe a lui Hristos si in care se aduna credinciosii spre a se impartasi din darurile si adevarurile mantuirii, prin slujirile randuite de Domnul nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu nu a ingaduit evreilor sa aiba alt templu afara de cel din Ierusalim, adica numai unul singur, din pricina inclinarii spre inchinarea la idoli. Nu tot asa se petrece lucrul cu crestinii care, indata ce se aduna mau multi la un loc si vor sa-si tocmeasca viata potrivit legii crestine, zidesc in mijlocul sau in preajma asezarii lor si o biserica. Aceasta este „casa lui Dumnezeu, lacas sfant, casa de rugaciune, pe pamant, in care locuieste Cel ce este mai presus de cer, Dumnezeu; - lacas care inchipuieste rastignirea, ingroparea si invierea lui Hristos”434 (Talcuirea Liturghiei, lasi, 1697, fila 45).
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de înscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum