Despre nadejdea crestina (II)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre nadejdea crestina (II)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-04, 11:38 am

9. Care sunt roadele nadejdii crestine?
Inainte de toate, nadejdea inaripeaza sufletul cu o vie dorire spre Dumnezeu. De aceea da si o deosebita putere si trainicie credintei. Astfel, cel ce nadajduieste in Dumnezeu dobandeste multe de la El; omul acela este in stare sa mute si muntii, zice Mantuitorul (Marcu 11,23). Iar a muta muntii se talcuieste: a birui cele mai mari piedici. Chiar se si spune ca Sfantul Grigorie Facatorul de minuni (+270) ar fi mutat cu adevarat un munte287 (Gherasim Timus, Dictionar aghiografic, Bucuresti, 1898, p. 337). Moise, increzandu-se in Dumnezeu, cu toiagul a despicat in doua Marea Rosie (les. 24, 21); iar Proorocul Ilie a facut sa cada ploaie dupa o seceta de trei ani si sase luni (III Regi 18, 45). Cel ce nadajduieste este bogat cu mult inainte de a avea o bogatie, zice Sfantul Ioan Scararul.
1. Cel ce are nadejde in Dumnezeu ramane neclintit in fata oameni-lor, rabdator si linistit in stramtorari si in necazuri, si mai cu seama in fata mortii. Cine nadajduieste in Dumnezeu, acela nu se uita la bunavointa sau la reaua vointa a celor mari, nici la cele ce zic oamenii despre el (I Cor. 4, 3). Acela este rabdator in suferinta pentru ca stie ca „patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18). Dreptul Iov a fost atat de rabdator, tocmai din pricina bucuriei ce o simtea nadajduind in invierea si rasplata viitoare (Iov 19, 25). Ar putea fi oare cineva mahnit, avand inaintea ochilor cununa rasplatirii vesnice? Camila in pustie isi iuteste pasul indata ce simte ca se apropie apa. Scapata de ingrijorarea setei, ea nu mai simte oboseala calatoriei; nadejdea a risipit ingrijorarea. „Umplutum-am de mangaiere! Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie”, spune Sfantul Apostol Pavel (II Cor. 7, 4), si -”moartea imi este castig” (Filip. 1, 21). „Doresc sa ma despart de trup si sa fiu impreuna cu Hristos” (Filip. 1, 23). „De acum mi s-a gatit cununa dreptatii pe care Domnul mi-o va da in ziua aceea, El, Dreptul Judecator” (II Tim. 4, 8 ). Pentru aceasta cununa, Sfantul Apostol Andrei (+62) a primit moartea cu nespusa bucurie. Ca vazand crucea, pe care era sa fie spanzurat, a strigat: «Bucura-te, cruce fara de pret, Sfintita prin moartea Dumnezeului meu; cu desfatare privesc la tine! O, cat am suspinat eu dupa tine! Cu ce infocare te-am poftit!»288 (Ibidem, p. 67-68). Sfantul Ignatie purtatorul de Dumnezeu (+107) s-a bucurat foarte afland ca imparatul Traian 1-a osandit la moarte; si cand a auzit ca crestinii din Roma vor sa-1 scape, le-a scris rugandu-i sa nu-1 lipseasca de cununa de mucenic: «Lasati-ma sa fiu mancare fiarelor, prin care pot dobandi pe Dumnezeu»289 (Ignatie al Antiohiei, Epistola catre Romani, cap. IV, in „Scrierile Parintilor Apostolici”, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1979, p. 175). Sfantul Arhidiacon Lavrentie (+258), osandit sa fie ars de viu pe un gratar, fiindca nu voise sa predea prefectului cetatii vasele sfinte ale bisericii, pe cand era chinuit, zicea batandu-si joc de cei ce-1 chinuiau: «Acum intoarceti-ma si pe partea cealalta a trupului, ca una e fripta»290 (Gherasim Timus, op. cit., p. 492). Nadejdea este deci pentru sufletul nostru intocmai ca o ancora tare (Evr. 6, 19) si, dupa cum ancora ocroteste corabia in vreme de furtuna, asa si nadejdea fereste sufletul de inecare, cu deosebirea ca ancora se agata de fundul marii, pe cand nadejdea se prinde de toartele cerului.
2. Nadejdea crestina indeamna cu putere spre fapte bune si spre virtuti. «Nadejdea noastra este tot atat de neindoielnica, zice Fericitul Augustin, ca si o intamplare petrecuta in trecut». Ea a intarit pe Sfintii Mucenici in luptele cu prigonitorii lor pagani, pentru ca «nadejdea usureaza necazurile din aceasta lume»291 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 67 la Geneza, cap. I, trad. cit., vol. V, p. 435).
3. Nadejdea crestina chezasuieste viata vesnica. «Cine v-a mantuit?», intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur pe ascultatorii sai si tot el raspunde: «Numai nadejdea in Dumnezeu si increderea in fagaduintele si in darurile Sale»292 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 14 la Romani, cap. 6, trad. cit., vol. X, p. 372). Casa lui Dumnezeu este intemeiata pe credinta, zidita pe nadejde si terminata prin dragoste. In cer insa nadejdea nu va mai fiinta, fiindca vom fi in stapanirea a tot ce am dorit si asteptat. «De aceea credinta si nadejdea vor inceta cand aceste bunatati ni se vor infatisa”293 (Idem, Omilia 34 la Romani, cap. 3, trad. cit., vol. IX, p. 529).

10. Despre cine se poate spune ca pacatuieste impotriva nadejdii crestine?
Se spune ca pacatuieste impotriva nadejdii crestine: 1) Cel ce se increde numai in el insusi sau in alte fapturi, iar nu in Dumnezeu; 2) Cel ce se deznadajduieste de ajutorul lui Dumnezeu; 3) Cel ce nadajduieste cu prea multa cutezanta in mila lui Dumnezeu si 4) Cel ce ispiteste pe Dumnezeu.
1. Nadejdea celui ce se increde in sine sau in alte fapturi, iar nu in Dumnezeu, nu este nadejde crestina, nici dumnezeiasca, ci nadejde pamanteasca. La Cina cea de Taina, Sfantul Apostol Petru se lauda cu barbatia lui (Matei 26, 33); dar n-au trecut decat cateva ceasuri si el, jurandu-se, a tagaduit pe invatatorul (Matei 26, 72). Asemenea si uriasul Goliat, bizuindu-se pe puterea lui, isi batea joc de israeliti, dar a fost ucis de David, tinerelul care se increzuse in ajutorul lui Dumnezeu (I Regi 17, 52). A te increde in tine insuti, zice Fericitul Augustin, inseamna a nu avea alt ocrotitor in afara de tine insuti; fiindca Dumnezeu nu ocroteste pe cel ce nu-I cere ajutor. Numai cel plin de nadejdea crestina poate striga cu incredere: „Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu ma rusinezi in veac” (Ps. 30, 1).
2. Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, pacat care departeaza de mantuire. Deci, sa ne ferim ca de unul din cele mai mari rele ce ne pot bantui; sa nu pierdem niciodata credinta ca Dumnezeu iarta pacatele si ne ocroteste de necazuri. Cuvintele lui Cain: „Si a zis Cain catre Domnul Dumnezeu: „Pedeapsa mea este mai mare decat as putea-o purta” (Fac. 4, 13), suna intocmai ca tanguirea unui deznadajduit si neincrezator in milostivirea lui Dumnezeu. in deznadejde cazuse si imparatul Saul atunci cand, impresurat de filisteni in razboi, si-a facut singur seama aruncandu-se in sabie (I Regi 31, 3-4).
Crestinul adevarat nu deznadajduieste. El stie ca indurarea lui Dumnezeu este nesfarsita si ajutorul dumnezeiesc este cu atat mai aproape cu cat primejdia este mai navalnica. inainte de pacat, teme-te de dreptate;
Dupa pacat, nadajduieste in milostivire, zice Sfantul Grigorie Dialogul. Ca Parintele ceresc primeste cu multa bucurie pe pacatosul ce se pocaieste, ne-a aratat insusi Mantuitorul Hristos in pilda fiului risipitor (Luca 15,11) si in cea a drahmei pierdute (Luca 15, 8 ).
Deznadejdea impinge pe om de multe ori sa-si ia singur viata; deci, la moartea vesnica. luda, vanzatorul Mantuitorului, s-a spanzurat din deznadejde. Deznadejdea e pacat impotriva Duhului Sfant si fara iertare, pentru ca nu mai ai timp de pocainta si de fapte bune. «Cine deznadajduieste de mila lui Dumnezeu, il necinsteste, la fel cu cel ce se indoieste de existenta Lui», zice Fericitul Augustin, iar Fericitul Ieronim spune ca luda a jignit pe Domnul mai putin vanzandu-L, decat indoindu-se de bunatatea Lui; el a pierdut nu atat din pricina nelegiuirii sale, cat din pricina deznadejdii sale.
3. Increderea prea mare (indrazneala) in mila dumnezeiasca este pacat, fiindca ea impinge pe cel vinovat sa staruie in pacat, amagindu-se cu gandul ca Dumnezeu, in marea Lui indurare, Se va milostivi si de el. in adevar, Dumnezeu este mult milostiv, dar este si drept (I Ioan 3, 7). Greseste deci cine crede numai in bunatatea lui Dumnezeu, si nu si in dreptatea Lui. Ca zice: „Daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel” (Luca 13,3), ca si galileenii ucisi de Pilat. Drept aceea, increderea si frica de Dumnezeu trebuie cumpanite; adica, dupa cum este pacat atunci cand frica inlatura nadejdea, tot pacat este si atunci cand cutezanta prea mare inlatura teama.
4. Ispiteste pe Dumnezeu cel care, fara pricina binecuvantata, se arunca in primejdie, nadajduind ca Dumnezeu o sa-1 scoata nevatamat, ajutandu-1. Adica, cine se bate fara pricina binecuvantata, cui nu-i pasa de voia lui Dumnezeu, cine se arunca in primejdie numai pentru semetia de a infrunta primejdia, nu face voia lui Dumnezeu si, deci, nu poate nadajdui in ajutorul Lui. Caci zice Sfanta Scriptura: „Cel ce iubeste primejdia va cadea intr-insa” (int. Sir. 3, 25). Biserica nu cinsteste ca mucenici pe cei care in vremea marilor prigoane s-au aruncat cu nesabuinta in calea prigonitorilor, cu toate ca si aceia au murit marturisind pe Hristos.

11. Prin ce mijloace se intretine si se improspateaza nadejdea?
Mijlocul cel mai potrivit pentru intarirea si improspatarea nadejdii este rugaciunea staruitoare (Iacov 5, 13 si Iuda 20).
Rugaciunea staruitoare este - securea deznadejdii» (Sfantul Ioan Scararul) si este solia nadejdii, trimisa sa mijloceasca la Dumnezeu fericirea vesnica - tinta cea mai de pe urma a nadejdii. Si, dupa cum credinta fara fapte bune este moarta (Iacov 2, 26), asa si nadejdea fara rugaciune este amortita. «inca si prin cuminecarea cu infricosatele si preacuratele Taine, adica trupul si sangele lui Hristos, prin care Domnul nostru ramane in noi, nadejdea noastra se face puternica. Pentru ca El spune: Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el»294 (Marturisirea ortodoxa..., Bucuresti, 1981, p. II, rasp. la intreb. 2, p. 110).
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de înscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum