NADEJDEA CRESTINA - Despre nadejdea crestina (I)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

NADEJDEA CRESTINA - Despre nadejdea crestina (I)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-04, 11:35 am

DESPRE NADEJDEA CRESTINA

1. Pentru ce Crezul invata in articolele XI si XII tot aceleasi adevaruri mantuitoare, despre care vorbeste si articolul VII?
Crezul in articolele sale de la sfarsit, in adevar, ne invata aceleasi adevaruri mantuitoare, pe care le-am aflat si in articolul VII. Deosebirea insa este aceasta: in articolul VII suntem povatuiti «sa credem», pe cand articolele de la sfarsit ne invata nu numai sa credem in aceste adevaruri, ci si „sa nadajduim”.
Crezul se termina cu aceasta marturisire plina de bucurie: «Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie». Cuvantul «astept», adica doresc, inseamna ca invierea mortilor si viata veacului viitor este un adevar in care nu numai credem, ci si nadajduim. Asa ne invata Sfantul Apostol Petru: „Pentru aceea, incingand mijloacele cugetului vostru, trezindu-va, nadajduiti desavarsit in harul care vi se va da voua, la aratarea lui Iisus Hristos” (I Petru 1, 13).

2. Ce este nadejdea crestina?
«Nadejdea crestina este dorul si asteptarea cu incredere a implinirii tuturor bunatatilor fagaduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindca Dumnezeu este credincios in tot ce fagaduieste».
Dreptul Simeon, batranul temator de Dumnezeu, caruia Sfantul Duh „ii fagaduise” sa nu guste moartea pana nu va vedea pe Hristosul lui Dumnezeu, „astepta” cu incredere neclintita implinirea acestei dumnezeiesti fagaduinte (Luca 2, 25-26).
Nadejdea este incredintarea pe care o are cineva in anumite impliniri viitoare si in impartasirea ce el o va avea din acele impliniri. Asa ca nadejdea in invierea mortilor si in impartasirea din fericirea vesnica a dat Sfintilor Mucenici taria sa indure chinuri cumplite si sa-si dea viata pentru credinta (II Mac. 7,9). Deci nadejdea e pe de o parte «un dar», e nazuinta sufletului in «asteptarea» unui bun fagaduit, iar pe de alta parte este «increderea» neclintita in implinirea fagaduintei date noua de Dumnezeu. Este o inaintare, un salt peste timp, in viitor, este un ochean care apropie de ochii sufletesti lucrurile foarte indepartate. «Nadejdea este o incredere adevarata in Dumnezeu, data in inima omului prin insuflare si iluminare de la Dumnezeu, ca sa nu deznadajduiasca vreodata de harul lui Dumnezeu, atat pentru iertarea pacatelor, cat si pentru oricare cerere, cand se cere un lucru bun, fie dintre lucrurile vremelnice, fie din cele vesnice”281 (Marturisirea de credinta a Bisericii Ortodoxe, p. II, intrebarea I, traducere de Alexandru Elian, Editura Institutului Bibilic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1981, p. 109).

3. Care sunt bunatatile fagaduite noua de Dumnezeu?
Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos fagaduieste celor ce fac voia Tatalui ceresc viata vesnica, precum si puterea, impreuna cu mijloacele prin care se dobandeste aceasta fericire, adica: harul dumnezeiesc, sprijin in necazuri si ascultarea rugaciunii.
1. Mantuitorul ne-a fagaduit „viata vesnica” (I Ioan 2, 25). „In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt... Ma duc sa va gatesc loc” (Ioan 14, 2). In pilda nuntii fiului de imparat (Matei 22, 1), a celor poftiti la cina (Luca 14, 16), a lucratorilor viei (Marcu 12, 1) si altele, aflam aceeasi fagaduinta. Tot El ne-a fagaduit si invierea mortilor (Ioan 5, 28, 29).
2. Ca sa putem castiga fericirea vesnica, Mantuitorul ne-a fagaduit impreuna-lucrarea Sfantului Duh; adica harul lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos, „nadejdea noastra” (I Tim. 1, 1), vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Tim. 2, 4); insa pentru mantuire harul Lui este de neaparata trebuinta (Ioan 3, 5).
3. El ne-a fagaduit si bunatatile trebuitoare vietii vremelnice: „Nu duceti grija, spunand: ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?... Stie doar Tatal vostru cel ceresc ca aveti nevoie de ele” (Matei 6, 31-32). Dovada sunt pasarile cerului, hranite de El, si crinii campului gatiti de El, Care insa si mai mare grija are de oameni. Sfintii s-au gasit de multe ori in imprejurari cumplit de grele: nu aveau hrana, locuinta, imbracaminte, dar, increzandu-se neclintit in fagaduinta lui Dumnezeu, petreceau viata fara grija de aceste lucruri, si sprijinul dumnezeiesc, intr-adevar, nu i-a parasit niciodata.
4. De asemenea, Iisus Hristos, Domnul nostru, ne-a fagaduit ierta-rea pacatelor, daca ne pocaim si ne imbunatatim viata. Ca zice: „Mai mare bucurie se face in cer de un pacatos ce se pocaieste, decat de 99 de drepti carora nu le trebuie pocainta” (Luca 15, 7). Pilda cu oaia ratacita (Luca 15, 3-6) si cea cu fiul risipitor (Luca 15, 11-32) dovedesc ce mult voieste Dumnezeu sa ne ierte. Atata vreme cat traim, nadejdea de pocainta nu este pierduta; fiindca unul din talharii rastigniti odata cu Hristos a castigat iertarea chiar in pragul mortii (Luca 23, 43). Dumnezeu, ne spune Iezechiel, nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iez. 18, 32).
5. Mantuitorul Hristos ne-a fagaduit ajutor intru necazuri, fiindca: „Dumnezeu este scaparea si puterea noastra, ajutor intru necazurile ce ne impresoara” (Ps. 45,1). Ajutorul Lui se lasa insa cateodata asteptat, ca de pilda la nunta din Cana Galileii, cand zice: „inca n-a venit ceasul Meu” (Ioan 2,4). Dar acest ajutor cu cat este mai mult asteptat, cu atat lucreaza mai cu putere si mai minunat. Pilda: potolirea furtunii de pe marea Tiberiadei (Matei 8, 26); izbavirea din inchisoare a Sfintilor Apostoli Pavel si Sila (Fapte 16, 25, 32).
6. In sfarsit, Iisus Hristos ne-a fagaduit ca ne va asculta rugaciunile:
„Daca veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face” (Ioan 14, 14) si „Orice veti cere de la Tatal in numele Meu, El va va da” (Ioan 16, 23). Iar in rugaciunea Tatal nostru El ne-a invatat sa cerem de la Parintele ceresc toate bunatatile de care avem nevoie.

4. De unde izvoraste nadejdea crestina?
Nadejdea crestina izvoraste din credinta in tot ce ne-a fagaduit Dumnezeu (Gal. 5, 5). Credinta ne asigura ca Dumnezeu este netarmurit de credincios, este puternic, este bun; si avem nadejde ca, prin harul Sau si prin jertfa Mantuitorului, vom primi de la El bunatatile fagaduite.
Nadejdea isi trage obarsia din credinta282 (Sf. Grigorie Teologul, De animae restrrectione, Migne, P. G., XLVI, col. 29), asa cum copacul odrasleste din radacina. Credinta adevereste bunatatile fagaduite si putinta de a le avea; nadejdea insa ne face sa le dorim si sa le asteptam. Credem deci ca „Cel care a poruncit sa nu mintim, cu mult mai mult El nu va minti”283 (Sf. Clement Romanul, Epistola 1 catre Corinteni, cap. XXVII, p. 111, in „Scrie-rile Parintilor Apostolici”, trad. note si indici de Pr. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979, p. 60), de aceea si zice Sfantul Apostol Pavel: „Sa tinem marturisirea nadejdii nesmintita; pentru ca credincios este Cel ce a fagaduit” (Evr. 10, 23).
Suntem patrunsi de adevarul ca Dumnezeu, Caruia nici un lucru nu-i este cu neputinta (Luca 1, 37), este destul de puternic mah sa-si indeplineasca fagaduintele (Rom. 4, 21), ca Dumnezeu, Care este dragoste (I Ioan 4, 8 ), da mai mult decat suntem noi in stare sa primim, ca Dumnezeu ne-a mijlocit, prin neasemanata jertfa a Fiului Sau, fericirea vesnica, precum si mijloacele de a o castiga: „Care pe insusi Fiul Sau nu L-a crutat, ci L-a dat mortii, pentru noi toti, cum nu ne va da, oare, toate impreuna cu El?” (Rom. 8,32). Neclintita incredere ca Dumnezeu este desavarsit, credincios, puternic si bun, se numeste credinta in Dumnezeu. Aceasta credinta este radacina si, cu cat ea este mai puternica, cu atat mai ne-stramutata este nadejdea noastra. Credinta aceasta a lecuit pe femeia ce se atinsese de poalele vesmantului Mantuitorului, pe cand El Se indrepta spre casa lui Iair (Matei 9, 22).

5. Cine este indreptatit sa nadajduiasca in bunatatile fagaduite de Dumnezeu?
In bunatatile fagaduite de Dumnezeu este in drept sa nadajduiasca tot crestinul care pazeste poruncile lui Dumnezeu, precum si pacatosul care se pocaieste. „Nu tot cel ce-Mi zice Mie: Doamne! Doamne! va intra in imparatia cerurilor, ci cela ce face voia Tatalui Meu, Carele este in ceruri” (Matei 7, 21).
1. Crestinul cazut in pacat, daca se caieste din toata inima si se pocaieste, poate nadajdui in Dumnezeu. Proorocul Iezechiel ne incredinteaza ca cel fara de lege de se va intoarce de la faradelegile lui si va pazi poruncile, va face dreptate si mila, aceluia Dumnezeu ii iarta pacatele (Iez. 18, 21, 22). In adevar pe Manase, imparat in Iudeea, care indemnase poporul la inchinarea idolilor, ucigand si multi prooroci, Dumnezeu 1-a dat in mana vrajmasilor care, incatusindu-1 in lanturi, 1-au dus rob in Babilon si 1-au aruncat in temnita. El insa, caindu-se de nelegiuirile facute si fagaduind din inima sa se pocaiasca, Dumnezeu 1-a eliberat din temnita si din robie si i-a inapoiat inca si domnia; iar el a daramat capistile idolilor (II Cron. 33, 2-19). Dimpotriva, cel ce traieste in faradelegi, cel ce nu face voia lui Dumnezeu zadarnic nadajduieste in El. Cumplitul imparat Antioh, schingiuitorul sfintilor frati Macabei, fiind ros de viu de viermi, nadajduia in ajutorul dumnezeiesc, dar zadarnica i-a fost nadejdea (II Mac. 9, 28).
2. Crestinul care face voia lui Dumnezeu poate nadajdui in sprijinul lui Dumnezeu in toate nevoile, dar sa se sileasca insusi sa castige bunatatile ce nadajduieste de la Dumnezeu. Sfantul Apostol Petru ne sfatuieste: „Lasati-i Lui toata grija voastra, caci El are grija de voi” (I Petru 5, 7). Cu toate acestea, si noi insine trebuie sa ne straduim sa castigam bunatatile fagaduite de Dumnezeu. Cine vrea sa scape de vreo boala si sa se faca sanatos, sa se foloseasca intai de mijloacele obisnuite de vindecare; nu ne este ingaduit sa cerem numaidecat o minune. Sfantul Apostol Pavel avea darul facerii de minuni, totusi sfatuieste pe ucenicul sau Timotei sa se foloseasca pentru desele lui suferinte de putin vin (I Tim. 5, 23).

6. Care este insotitoarea nadejdii crestine?
Insotitoarea buna a nadejdii crestine este frica de pacat. Nadejdea e ca o luntre cu doua lopeti: pe una scrie indurarea lui Dumnezeu, iar pe cealalta, frica de dreptatea lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel ne sfatuieste sa faurim mantuirea „cu frica si cu cutremur” (Filip. 2,12). Cu frica, in adevar, fiindca dupa cum marinarul ce se afla in largul marii se teme, chiar pe vreme buna, de furtuna ce i-ar putea ineca corabia, tot asemenea si crestinul trebuie sa traiasca necontenit cu teama de bantuiala ispitei284 (Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicesti, XXVI, cap. 23, p. 156, trad. Pr. Cicerone Iordachescu, 1931) care nu cruta pe nimeni. Oameni oarecand placuti lui Dumnezeu, cum au fost de pilda inteleptul Solomon, au ajuns la batranete niste nelegiuiti. Chiar dintre ingeri au cazut unii, si inca foarte jos, si au fost lepadati de Dumnezeu pe vecie. incheierea vietii noastre o face moartea; pana atunci ispita poate sa doboare din starea de har pe oricine care nu lucreaza la mantuirea sa cu „frica si cu cutremur” (Filip. 2, 12). „Pentru aceea celui ce i se pare ca sta neclintit, sa ia aminte sa nu cada” (I Cor. 10, 12).
Frica crestinului de pacat nu imputineaza nadejdea lui, ci o sporeste. Nadejdea da putere de a merge, e ca vantul in panzele corabiei; iar frica face pe om prevazator; e ca incarcatura care cumpaneste corabia. Si panzele si incarcatura ajuta la o plutire buna.

7. Este nadejdea crestina un dar dumnezeiesc?
Negresit, nadejdea crestina este un dar dumnezeiesc, care se pogoara in inima omului, ca o «iluminare de la Dumnezeu»285 (Marturisirea de credinta..., p. a II-a, rasp. la intreb. 1; Mitropolit Dr. N. Mladin, Prof. Diac. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Const. Pavel, Prof. Diac. Dr. Ioan Zagrean, Teologia morala ortodoxa, vol. II, Editura Institutului Biblic, Bucuresti, 1980, 30-36.). Duhul lui Dumnezeu tine treaza inlauntrul nostru increderea in bunatatile vesnice; si cu cat luminarea dumnezeiasca este mai puternica, cu atat mai desavarsita este si nadejdea.

8. Ce folos dobandeste cel ce nadajduieste in Dumnezeu?
Cine nadajduieste in Dumnezeu se bucura de o deosebita ocrotire din partea Lui.
„Cei ce nadajduiesc spre Dumnezeu sunt ca muntele Sionului; nu se vor clatina in veac” (Ps. 124, 1). Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuind acest verset, zice: «Ca dupa cum masinile cele mai puternice si mai numeroase nu vor fi in stare nici sa rastoarne, nici sa clatine acest munte, tot asa si cel ce-si pune nadejdea in Dumnezeu, va ramane neclintit in fata tuturor loviturilor»286 (Sf. Ioan Gura de Aur, Comentar la Psalmul 124, cap. I, vol. V, p. 186, trad. franceza, ed. M. Jeannin). Cel ce-si pune nadejdea in Dumnezeu nu va fi rusinat in veac: „Uitati-va - zice inteleptul Iisus Sirah - la neamurile cele din inceput si vedeti: Cine a nadajduit spre Domnul si s-a rusinat?” (2, 10). Dovada avem intamplarea celor trei tineri care au fost aruncati in Babilon, in cuptorul cel aprins si din care au scapat nevatamati (Dan. 3, 8-10). Iosif, dus si vandut rob in Egipt, ajunge cel dintai in toata imparatia Faraonului (Fac. 41).
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de înscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum