Despre Sfanta Scriptura (II)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre Sfanta Scriptura (II)

Mesaj  Admin la data de 2009-09-04, 7:53 am

41. Ce inseamna „Apostol"?
Cuvantul „Apostol" inseamna „trimis". El priveste in primul rand pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimisi la propovaduire de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Acestia sunt: Petru si Andrei, Iacob si Ioan, Filip si Bartolomeu, Toma si Matei, Iacob al lui Alfeu si Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul si Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6,14-15; Fapte 1, 13). Acesta din urma, dupa tradarea si moartea Mantuitorului, a fost inlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26). „Apostol", in intelesul plin al cuvantului, este si Sf. Pavel, chemat in chip minunat pe drumul Damascului. „Apostoli" sunt si cei saptezeci(si doi), a caror misiune e descrisa pe larg la Sf. Evanghelist Luca (10, 1-24), apoi cei trecuti de Sf. Apostol Pavel in lista celor invredniciti de darurile duhovnicesti (I Cor. 12, 28), cei notati in Scrierile Parintilor Apostolici28 (Invatatura celor 12 Apostoli, 11, 3; in Scrierile Parintilor Apostolici in „P.S.B.", Bucuresti, 1979, p. 30) si, in inteles mai larg, multi din cei care, mai tarziu, au contribuit la crestinarea popoarelor pagane.

42. Avem dovezi din Sf. Scriptura despre insuflarea dumnezeiasca a cartilor Vechiului si Noului Testament?
Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiasca a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre V.T. les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6,1-8; 8,1; Avacum 2, 2 si altele). Iisus Hristos numeste Vechiul Testament cuvantul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descopera pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelatia lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1,17). Astfel, Sf. Apostol Pavel ne invata ca „toata Scriptura este de Dumnezeu insuflata si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate" (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arata, la randu-i, ca „niciodata proorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait purtati fiind de Duhul Sfant" (11 Petru 1, 21). Insuflarea da Sf. Scripturi autoritate dumnezeiasca. Este ceea ce intareste Mantuitorul cand zice despre Legea Vechiului Testament: „Amin zic voua: inainte de a trece cerul si pamantul o iota sau o cirta din Lege nu va trece pana ce vor fi toate" (Matei 5, 18). Cartile Noului Testament s-au scris sub inspiratia Duhului Sfant pe care le-au primit autorii lor, adica Sfintii Apostoli si Ucenicii lor. In clipa aratarii catre Apostoli, dupa Inviere, Mantuitorul le spune: „Luati Duh Sfant" (Ioan 20, 22), iar in momentul despartirii de aceiasi Apostoli, El le porunceste: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh" (Matei 28, 19); „Ca nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi" (Matei 10, 20); „Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care il va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata pe voi toate si va va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26).

43. Avem si alte dovezi despre insuflarea Sf. Scripturi?
Avem dovezile pastrate de Sf. Traditie. In adevar, multi Parinti si Scriitori bisericesti dau marturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu spune ca Scriptura e desavarsita fiindca e insuflata de Cuvantul si de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhul Sfant, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara Clement Alexandrinul30 (Clement Alexandrinul, Cuvant indemnator catre Greci, 9, 82, 1, Migne, P. G., VIII, col. 192).

44. Ce este insuflarea dumnezeiasca?
Insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca este acea inraurire speciala a lui Dumnezeu asupra autorului Sfant prin care: 1) mintea lui se lumineaza in mod exceptional prin lucrarea Duhului Sfant, primind o putere de patrundere in tainele adevarurilor dumnezeiesti si careia i se comunica in parte si adevaruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodata cu puterile proprii, iar voia sa se intareste pentru a se hotari si persista in cele bune; 2) aghiograful este indemnat sa scrie ceea ce stie si ceea ce i se va comunica, ca de sus; si 3) aghiograful este ajutat sa nu cada in vreo greseala. Atenagora spune ca Duhul Sfant se serveste de gura Proorocilor ca de un organ, asa cum flautistul sufla intr-un flaut31 (Atenagora Atenianul, Solie pentru crestini, 7, 9, Migne, P. G., VI, col. 904, 908). Sf. Ipolit lamureste ca Proorocii vorbeau numai pusi in miscare de Cuvantul (Logosul), Care se unea cu ei si Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, ii facea sa vesteasca lucrurile voite de Dumnezeu32 (Sf. Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728). Insuflarea ne-o arata limpede Teofil al Antiohiei, in lamurirea pe care o da in aceasta privinta: «Profetii care istorisesc facerea lumii n-au fost de fata atunci, dar era de fata intelepciunea lui Dumnezeu, cea care era in El, si Cuvantul cel Sfant al Sau, Care este totdeauna impreuna cu El. Acest Cuvant, fiind Duhul lui Dumnezeu, inceputul, intelepciunea si Puterea Celui Prea Inalt, S-a coborat asupra Profetilor si, prin ei, a vorbit despre facerea lumii si despre toate celelalte. Cuvantul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ»33. (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 2, 10, Migne, P. G., VI, col. 1064; Apologeti de limbagreaca in „P.S.B.", Bucuresti, 1985, p. 302) In marea Sa intelepciune, Dumnezeu vorbeste prin oameni, asemenea oamenilor34 (Fer. Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P. G., XLI, col. 537), spre a se face inteles.

45. Sf. Scriptura poate fi inteleasa usor?
Nu. Intelegerea Sfintei Scripturi nu este la indemana fiecaruia dintre noi, oamenii, fiindca adevarurile pe care ea ni le prezinta sunt mai presus de mintea noastra omeneasca, sunt adevaruri dumnezeiesti care se adreseaza celor credinciosi si cu viata duhovniceasca. De altfel, ea insasi marturiseste ca talcuirea ei nu e lucru usor. La intrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, daca intelege ce citeste, cel intrebat raspunde: „Cum as putea, de nu ma va calauzi cineva?" (Fapte 8, 31). Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: „In toate epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei neinvatati si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare" (11 Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o lauda sincera a Legii Domnului, ci si o rugaciune neintrerupta pentru dobandirea adevaratei ei intelegeri. Sf. Parinti si Scriitori bisericesti au aratat, in repetate randuri, greutatile intampinate pentru intelegerea Sf. Scripturi. Origen spune ca intelesul Scripturii nu se descopera de la inceput cititorilor, mai ales celor necunoscatori in lucrurile dumnezeiesti, sau care sunt necredinciosi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindca intelesul Scripturii e un lucru supraomenesc35 (Origen, Despre principii, 4, 1, 7, CB 5, pp. 302-303). Putinatatea intelegerii noastre nu poate patrunde stralucirea dogmelor36 (Idem, op. cit., loc. cit., p. 304). Aceasta e una din cauzele principale ale caderii in erezie37 (Idem, op. cit., 4, 2, 168, p. 305-306). Fericitul Augustin ne recomanda ca partile neintelese din Scriptura sa le apropiem de altele, care sunt clare, spre a le patrunde unele prin altele38 (Fer. Augustin, Despre invatatura. crestina, 3, 27, 38, Migne, P. L., XXXIV, col. 80). Sf. Ioan Damaschin ne indeamna ca: «daca citim o data, de doua ori, si nu intelegem ce citim, sa nu ne trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam. Caci spune Scriptura: „Intreaba pe tatal tau si-ti vada de stire, intreaba pe batrani si-ti vor spune" (Deut. 32, 7). Cunostinta nu este a tuturor»39 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 17, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1938, p. 286).

46. Cum trebuie interpretata sau inteleasa Sf. Scriptura?
Sf. Scriptura cuprinde trei intelesuri:,
1. intelesul dupa litera, obstesc, sau istoric;
2. intelesul mai inaintat sau sufletesc;
3. intelesul duhovnicesc.
Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale talmacirii Sf. Sripturi, sustine ca intelesul cartilor insuflate se imparte dupa cele trei feluri de credinciosi aflatori in Biserica: cei simpli, cei inaintati si cei desavarsiti. «Cei simpli sa-si intareasca (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest inteles dupa litera, obstesc si istoric); daca insa unii au inceput sa inainteze ceva si pot sa priveasca un lucru mai pe larg, sa-si intareasca (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desavarsiti si asemenea acelora despre care Apostolul zice: „Iar intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti; dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci spre slava noastra" (I Cor. 2, 6-7), aceia sa se intareasca din insasi legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor viitoare. Acelasi Origen declara ca intelesul duhovnicesc este cel mai inalt si trebuie pus inaintea celui material sau istoric40 (Origen, Comentar la Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,). Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi e insa aceea care tine seama de toate cele trei intelesuri si le foloseste potrivit cu ideile, persoanele si faptele biblice, cum au facut cei mai multi din Sfintii Parinti. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Sa nu cititi literele in chip simplu, ci sa cercetati ideile. Daca cineva se opreste numai asupra cuvintelor si nu cerceteaza nimic mai mult decat cele scrise, multe greseli va savarsi")41 (Sf. Ioan Gura de Aur, La celelalte, contra ereticilor..., Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin Moisescu, Sf. Scriptura si interpretarea ei in opera Sfantului Ioan Hrisostom, 1942, p. 95).

47. Ce se cere pentru talcuirea dreapta a Sf. Scripturi?
Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi cere:
1. O viata curata si inflorita de virtuti;
2. Cunoasterea voii dumnezeiesti prin studiul indelungat si smerit al Descoperirii dumnezeiesti;
3. Cunoasterea invataturii Bisericii si a Sf. Traditii.
In privinta curatiei vietii, Sf. Maxim Marturisitorul spune: «Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului se descopera numai celor vrednici cu Duhul, adica numai acelora care printr-o indelungata cultivare a virtuti-lor, curatindu-si mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinta celor dumnezeiesti, care se intipareste si se aseaza in ei, de la prima atingere, asemenea unei fete intr-o oglinda curata si stravezie»42 (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspuns catre Talasie, 65, in Filocalia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Staniloae, p. 420). Viata potrivita Duhului duce la cunoasterea voii dumnezeiesti aratata m Sf. Scriptura. Duhul din noi recunoaste Duhul din Sf. Scriptura, cum observa Mantuitorul insusi: „De va voi cineva sa faca voia Lui (Dumnezeu), va cunoaste despre invatatura aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Insumi" (Ioan 7, 17). Se cuvine sa citim Sf. Scriptura cu smerenie, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu, cerandu-I mai inainte ajutorul ca s-o intelegem si avand dorinta calda de a ne lumina fiinta prin cuprinsul ei. Atunci cand, din pricina putinatatii intelegerii noastre, nu pricepem anumite invataturi din ea, sa rugam pe preot sa ne talcuiasca acele invataturi. Cunoasterea adanca a invataturii Bisericii si a Traditiei imbogateste duhul talcuirii celei adevarate. O astfel de cunoastere ajuta mult la intelegerea dreapta a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinica si adanca intelegere a Bibliei, precum si lipsa legaturii stranse cu Sf. Traditie, duce la eresuri si rataciri, aspru mustrate de insusi Mantuitorul, cand zice: „Va rataciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22, 29).
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 139
Data de înscriere : 31/08/2009
Localizare : Terra

Vezi profilul utilizatorului http://ortodoxia.forumotion.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum